[ X ]
Portmonee în valoare de zeci de mii de lei au fost reţinute de către colaboratorii vamali
4 August

Colaboratorii vamali din cadrul postul vamal Palanca au prevenit introducerea frauduloasă a unui lot de mărfuri cu o valoare de zeci de mii de lei, transmite CURENTUL.

În urma unui control asupra unui mijloc de transport de model „Opel Astra”, înmatriculat în municipiul  Chișinău, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean și în calitate de pasageră era o doamnă la fel cetățeană a R. Moldova, au fost depistate nedeclarate și camuflate printre bunurile personale, un lot de portmonee.

În cadrul controlului de rigoare, colaboratorii vamali au depistat în unitatea auto 80 bucăți de portmonee pentru bărbați, în valoare de zeci de mii de lei. De menționat, că lotul de mărfuri era dosit în vederea transportării ilegale de către doamna, aflată în calitate de pasageră în unitatea de transport.

Mărfurile urmau să fie comercializate pe piețele de desfacere din municipiul Chișinău.

Cazul va fi investigat de către colaboratorii secției contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Bender, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și sancționării conform prevederilor legale.

Elena Mocreac

IMG_3267 IMG_3264 IMG_3257 IMG_3250

Inapoi la arhiva noutaților