[ X ]
Polițiștii au reținut trei persoane, dintre care două minore, care au tăiat șapte copaci
24 Iulie

Angajaţii Inspectoratului de politie Vulcăneşti au depistat trei persoane, dintre care două minore, care cu un ferăstrău electric au tăiat șapte copaci de specie „Ulm”, transmite CURENTUL.

Indivizii au fost prinși în fîșia forestieră din apropierea orașului Vulcănești, în momentul cînd intenționau să încarce masa lemnoasă în transport.

În context, poliția apelează la conștiința civică a cetățenilor Republicii Moldova, avertizînd asupra respectării stricte  a legislației privind utilizarea resurselor naturale, inclusiv celor acvatice, piscicole, minerale și a fondului forestier.

CURENTUL.md menționează că, în primele șase luni ale anului curent, oamenii legii au desfășurat 273 întruniri cu colectivele de vînători şi pescari, membrii agenţiilor silvice, reprezentanţii inspectoratelor ecologice, administraţia publică locală şi societatea civilă, fiind efectuate 980 razii de contracarare a braconajului, pescuitului ilicit, precum şi altor fenomene negative din domeniul de referinţă.

Ca rezultat al măsurilor întreprinse,  au fost relevate 3 cauze penale inițiate în baza art. 231 Cod Penal  al RM (Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere). Concomitent, au fost constatate şi documentate  132 de contravenții pentru tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor și 5 contravenții pentru vătămarea sau tăierea samovolnică a plantelor din zonele verzi ale oraşelor.

Diana Cebotari

2014-07-22_09.39.00 2014-07-22_09.38.29

Inapoi la arhiva noutaților