Ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul IP Râşcani al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au relevat un caz de transportare şi comercializare a vestimentaţiei în lipsa actelor de provenienţă, transmite CURENTUL.
Astfel, un automobil de model „Volkswagen Sharan”, încărcat cu saci din polietilenă şi cutii, era condus de un locuitor al capitalei, în vârstă de 42 ani. Acesta intenţiona să realizeze mărfurile la o piaţă comercială din capitală, de unde urma să încaseze bani în sumă de 30de mii de lei.
La cererea ofiţerilor de poliţie, bărbatul n-a putut prezenta vreun act de provenienţă a mărfii, astfel fiind ridicată şi sigilată în depozitul special de păstrare a corpurilor delicte
În privinţa bărbatului a fost întocmit un proces verbal cu aplicarea amenzii în mărime de 3 000 lei, iar marfa a fost sigilată până la luarea unei decizii de către instanţa de judecată.
Elena Mocreac