În perioada 15 aprilie – 16 mai curent, cinci ofițeri de poliție din Republica Moldova participă la niște cursuri de specializare organizate de Academia de Poliție din orașul Slupsk, Polonia. Aflîndu-se la cursurile de specializare, ofițerii și-au demonstrat aptitudinile și pe teritoriul statului Polonez, stopînd un act de huliganism, informează Curentul.md.
Incidentul a avut loc într-un parc din centrul orașului Slupsk. Ofițerii moldoveni, observînd un grup de tineri care distrugeau florile din parc și comportîndu-se agresiv cu trecătorii, au informat despre atitudinea brutală o echipă de polițiști polonezi.
În acest mod și-au îndeplinit obligațiunile polițienești din respect pentru jurămîntul depus, asigurînd astfel ordinea și siguranța publică.
În cadrul cursurilor ofițerii moldoveni fac schimb de experienţe cu privire la activitatea Poliţiei din Republica Moldova şi cea din Polonia.
Instruirea polițiștilor moldoveni a fost posibilă datorită Acordului de cooperare, încheiat la începutul lunii martie curent, între Comandantul Poliţiei Poloneze, Marek Działoszyński şi Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug, eveniment prilejuit aniversării a unui an de activitate de la formarea Inspectoratului General al Poliţiei.
În baza acestui acord, vor fi desfăşurate un şir de sesiuni de formare profesională a poliţiştilor din Republica Moldova, asigurîndu-se schimbul de experienţe şi preluarea bunelor practici în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a manifestărilor antisociale.
Diana Cebotari, stagiară