În ajunul sărbătorilor de iarnă, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal au dispus mai multe modificări în programul de activitate cotidiană, fiind inițiate diferite acțiuni care au menirea să simplifice procedurile de control, să evite aglomerările și să ofere confort persoanelor, în momentul traversării frontierei de stat, transmite CURENTUL.
Începând de astăzi, 16 decembrie 2015 și până pe 16 ianuarie 2016, autoritățile de frontieră vor lucra la capacitate maximă, iar fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24/7.
În cadrul Poliției de Frontieră, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport, cât și repartizată tehnica portativă de citire a documentelor de călătorie, inclusiv şi cea de citire a paşapoartelor biometrice, în cele mai ”active ” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană.
La fel, în funcție de situație, se va mări numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea frontierei de stat, iar în vederea prevenirii şi combaterii infracționalității transfrontaliere, vor fi intensificate relaţiile de conlucrare şi colaborare cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne şi cu organele administrației publice locale, inclusiv cu instituțiile de frontieră din țările vecine.
În perioada de referință, la solicitarea repezentanților administrației publice locale, vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean. Acțiune întreprinsă cu scopul facilitării trecerii frontierei de către cetățenii Republicii Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerii frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.
Cetăţenii care intenționează să traverseze frontiera de stat prin anumite puncte de trecere, pot accesa pagina web a Serviciului Vamal, TRAFICUL ON LINE, unde pot face cunoştinţă în regim on line cu numărul mijloacelor de transport care se află în punctele de trecere. Această opţiune va ajuta să planificați ruta optimală din timp.
Adrian Platon