Pe parcursul ultimelor luni, polițiștii au obținut informaţii operative despre existenţa unui grup criminal, care se ocupă cu traficul ilicit de canabis pe teritoriul municipiului Chișinău și transportarea lor în Federația Rusă, transmite CURENTUL.
Un grup fac parte patru persoane, cu vîrsta cuprinsă între 25 și 37 de ani, originari din Cahul, Leova, Cantemir și doi complici, de 58 și 64 de ani, originari din Cahul.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul unui suspect, poliţia a ridicat 14 pungi de canabis, ascunse într-o fîntînă de canalizare. În casa complicilor, forțele de ordine au depistat 65 de pahare din masă plastică în care erau plantate fire de cînepă, diferit utilaj şi substanţe chimice folosite la creşterea substanţelor narcotice.
La fel, polițiștii au ridicat 57 de pahare de cînepă, 10 plante verzi de marijuana, un dispozitiv confecţionat artizanal pentru întrebuinţarea marijuanei, 200 grame de marijuana uscată și 2 200 lei, bani primiţi pentru drogurile realizate în cadrul efectuării achiziţiilor de control.
Dacă vor fi găsiți vinovați de „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”, figuranții riscă privaţiune de libertate de pînă la 5 ani.
Dacă vor fi găsiți vinovați figuranții riscă privaţiune de libertate de pînă la 5 ani.
Elena Mocreac