Ploile cu vînt înregistrate în seara zilei de ieri, 24 august au adus pagube în localitatea Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. Vîntul a deteriorat acoperișurile a 20 de case din localitatea indicată, smulse fiind circa 100 foi de ardezie, transmite CURENTUL.
Mai mult, două depozite cu grîne, dar și o moară au rămas cu acoperișuri distruse. Peste 100 metri pătrați de țiglă metalică a fost dărîmată.
Alte pagube și suma acestora urmează să fie estimate de către Comisiile pentru situații excepționale locale. În această noapte, vîntul a dus și la deconectarea parțială de la energia electrică în opt localități din șase raioane, precum Anenii Noi, Căușeni, Hîncești, Ialoveni,Orhei și Ștefan Vodă. Potrivit ultimelor informaţii, toate localitățile rămase fără energie electrică în această noapte, au fost reconectate.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale monitorizează în toată țara situația din urma ploilor.
Elena Mocreac