[ X ]
Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului, realizat în proporție de 86%
1 Aprilie
foto: sfm.md

Acțiunile prevăzute în Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO) pe anii 2011-2014 au fost realizate în proporție de 86 la sută, restul, 48 de acțiuni, urmând să fie realizate în acest an. Datele au fost prezentate la ședința Comisiei pentru implementarea PNADO 2011-2014 de către Ministerul Justiției, transmite Curentul.md.

S-a accentuat că rezultatele înregistrate de RM la capitolul drepturile omului au fost apreciate și de către Consiliul Europei, în contextul discuțiilor privind liberalizarea regimului de vize.

Raportul privind implementarea PNADO pentru anul 2013 a fost supus dezbaterilor publice și a fost analizat în cadrul ședinței Comisiei responsabile, din 25 martie. În urma discuțiilor, s-a constatat că este necesară revizuirea activităţilor prevăzute în PNADO pentru acest an. Totodată, s-a reiterat importanța evaluării impactului pe care l-a avut implementarea PNADO 2005-2008 şi a PNADO 2011-2014 asupra situației respectării și promovării drepturilor omului în RM.

PNADO este un act care vine să asigure implementarea unei politici unice în domeniul drepturilor omului de către instituţiile statului în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile. Scopul PNADO este de a remedia situaţia în domeniu prin identificarea problemelor şi formularea continuă a priorităţilor.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților