Peste 4 mii de tineri vor fi încurajați să se implice în viața publică și procesele politice din țară, datorită unor instruiri desfăşurate de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE. Trainingurile au loc în cadrul proiectului „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Guvernul Suediei şi implementat de Programulu Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite CURENTUL.
Astfel, CICDE își propune îmbunătățirea practicilor democratice din școli și promovarea valorilor democratice. În perioada martie – aprilie 2016 vor fi organizate seminare de instruire în 40 de școli de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Peste 4000 de elevi vor afla cum să participe activ la viața democratică a societății, cum să participe la dezvoltarea instituției în care învață și cum să se implice în procesul de luare a deciziilor în comunitatea în care trăiesc.
”Statisticile de la ultimele alegeri demonstrează interesul redus al tinerilor pentru politică, pentru cunoașterea instituțiilor statului, a drepturilor și libertăților lor cetățenești, dar și pentru asumarea de responsabilități în cadrul comunității”, afirmă directoarea CICDE Natalia Iuraş. Potrivit ei, proiectul vine să schimbe situația. ”Tinerii de astăzi sunt liderii de mâine, iar susținerea tinerilor pentru dezvoltarea și consolidarea democrației din Republica Moldova este prioritatea noastră”, maiafirmă directoarea CICDE.
În 2015, cu suportul PNUD, au fost instruiţi tinerii alegători din liceele din toate centrele raionale din țară. Elevii și elevele au învățat despre alegeri și despre procesul electoral, despre platforma e-learning și oportunități de angajare și voluntariat în cadrul CICDE.
Adrian Platon