[ X ]
Peste o sută de mii de ţigări de contrabandă, confiscate de vameşii moldoveni
5 Ianuarie

În ultimele 24 de ore, colaboratorii vamali au curmat două tentative de transportare ilicită a ţigărilor peste frontiera de stat, fiind confiscate 112 mii 620 de ţigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Primul caz a fost înregistrat la 4 ianuarie, în jurul orei 5 dimineaţa, pe sensul de ieşire din ţară prin postul vamal Leuşeni.

Astfel, în cadrul verificărilor de rigoare declanşate asupra unui autoturism de model  „Volkswagen Touareg”, cu numere de înmatriculare în Republica Moldova, condus de către un cetăţean moldovean, colaboratorii vamali au depistat camuflate circa 18 mii de ţigarete în asortiment.  Potrivit informaţiilor preliminare, conducătorul auto, împreună cu soţia şi cei doi minori plecau în vacanţă în România. Mai mult, conducătorul auto a specificat că nu transportă mărfuri ce urmează a fi declarate organului vamal.

Însă, în cadrul acţiunilor de control declanşate asupra mijlocului de transport, colaboratorii vamali au depistat camuflate sub bancheta din spate, sute de pachete de ţigarete în asortiment. Totodată,  pentru a evita orice suspiciune venită din partea colaboratorilor vamali,  conducătorul auto a disimulat o parte din ţigarete în trei genţi, pe care dormeau cei doi minori.

Pentru frauda comisă, conducătorului auto i-a fost aplicată o amendă în valoare de 3000 lei, cu confiscarea produselor de tutungerie.

 Cea de-a doua tentativă de scoatere ilicită a ţigărilor peste frontiera vamală a fost dejucată de către colaboratorii vamali în comun cu poliţiştii de frontieră din cadrul postului vamal Sculeni.

În aceste condiţii, în cadrul unui control vamal detaliat, efectuat asupra mijlocului de transport de model Mercedes, au fost depistate circa 95 de mii de ţigareteîn asortiment, cu timbre de acciz al Republicii Moldova.

Ţigările erau camuflate sub tapițeria podelei precum şi în alte locuri special reutilate pentru transportarea frauduloasă a mărfurilor peste frontiera vamală. De altfel, ca şi în primul caz, conducătorul auto a declarat colaboratorilor vamali şi poliţiştilor de frontieră că pleacă la odihnă în România.

Pe acest caz, conform competenţelor, colaboratorii vamali au recurs la reţinerea mijlocului de transport şi confiscarea ţigărilor, care în urma comercializării pe piaţa neagră din UE, moldoveanul în vîrstă de 30 de ani urma să obţină un profit de circa 17 mii euro.

Mai mult, ofiţerii de urmărire penală a Serviciului Vamal acumulează în prezent materialele necesare pentru examinarea ulterioară a cazului sub aspect penal, conform indicilor art. 248 – Contrabandă, Cod Penal al Republicii Moldova.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților