Inspectoratul Național de Patrulare pe parcursul lunii mai își intensifică activitățile orientate atît la prevenirea și contracararea comportamentului delicvent în locurile publice cît și la asigurarea securității circulaţiei rutiere, prin aplicarea unor masuri complexe de control cu elemente ale operațiunilor speciale de prevenire a încălcărilor Regulamentului circulației rutiere: ”Viteza”, ”Pietonul”, ”Motociclistul”, ”Autobusul”, transmite CURENTUL.
În primele patru zile ale lunii mai, curent, angajații INP au depistat și documentat peste o mie de încălcări precum: 59 de cazuri de huliganism nu prea grav, 26 de rețineri a mijloacelor de transport și a persoanelor anunțate în căutare dar și a traficului ilicit de mărfuri, 118 persoane au fost depistate în stare de ebrietate în stradă, 762 de conducători auto documentați pentru depăşirea vitezei de circulaţie stabilită iar 54 de motocicliști pentru conducerea unităților de transport în lipsa permisului de conducere,191 de pietoni pentru încălcarea regulilor de circulaţie, 16 șoferi documentați pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere iar 87 suspectați de conducerea vehiculelor în stare de ebrietate.
În această ordine de idei, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă cetățenilor să respecte normele morale de conduită în societate iar participanților la trafic să respecte întocmai cerințele Regulamentului circulației rutiere pentru evitarea evenimentelor tragice pe drumurile din țară.
Adrian Platon