[ X ]
Peste două tone de făină de grîu fără acte de provenienţe, depistate de inspectorii de patrulare
12 Decembrie

La 10 decembrie curent, în satul Gordineştii Vechi din raionul Edineţ, în timpul verificărilor cu scop de prevenire și contracarare a încălcărilor Regulamentului Circulației Rutiere, dar și a infracțiunilor stradale, inspectorii de patrulare au stopat un automobil ,,Mercedes 410”, transmite CURENTUL.

În urma examinării mașinii, polițiștii de patrulare au depistat, că șoferul de 23 de ani, originar din satul Corjeuți al aceluiași raion, avea autovehiculul încărcat cu marfă, pentru care nu avea niciun act de proveniență.

Cele 2,5 tone de făină de grâu, în valoare de 12 600 de lei, au fost cumpărate din Fălești și urmau să fie comercializate în localitatea unde locuiește șoferul.

Inspectoratul de Poliție din Edineț a deschis o anchetă, pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la respectiva încălcare, iar conducătorul auto va fi sancționat potrivit legislației în vigoare.

Elena Mocreac

 

Inapoi la arhiva noutaților