Angajații Poliției de Frontieră în comun cu inspectorii vamali au depistat, ascunse, în autocarul ce efectua curse pe ruta Cimișlia-Odessa, 864 litri de vodcă de contrabandă, transmite CURENTUL.
La sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Basarabeasca, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un autocar de marca NEOPLAN, condus de un cetățean moldovean de 47 de ani.
La controlul amănunţit efectuat în baza analizei de risc și informației operative, echipa comună de control la frontieră a depistat în portbagaj și sub podeaua autocarului 288 de cutii a câte 3 litri fiecare, pline cu vodcă de marca „JELZIN”. Valoarea celor 864 litri de vodcă se ridcă la suma de 30.000 lei.
Pe acest caz, a fost întocmit un proces-verbal în conformitate cu art. 287 Cod Contravențional al Republicii Moldova, contravenientul fiind obligat să achite o amendă de 3.000 de lei.
Băuturile alcoolice au fost supuse procedurii de confiscare şi efectuarea expertizelor de specialitate, în vederea stabilirii aspectului de contrafacere
Adrian Platon