[ X ]
Peste 1000 de contravenții în transport, documentate de poliție
20 August

De la începutul anului curent, inspectorii din trafic,  au sancționat 1103 șoferi care au încălcat normele de capacitate a vehiculelor, nu au respectat  condiţiile stabilite în licenţă şi/sau în actele de autorizare a activităţii agentului transportator, eliberate de organele abilitate, sau  transportau ilegal călători, transmite CURENTUL.  

Astfel, în 440 de cazuri, aceștia au  transportat  pasageri în lipsa licenței sau autorizațiilor necesare în acest sens. Drept urmare, la 390 de unități de transport au fost ridicate plăcile şi certificatele de înmatriculare.

Angajații Inspectoratului  Național de Patrulare vor  desfășura  în continuare acțiuni de contracarare a cazurilor de transportare ilegală a pasagerilor, măsuri ce vin să disciplineze agenții privați de transporturi de călători.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților