Polițiștii de frontieră au documentat un locuitor al satului Etulia, raionul Vulcăneşti, pentru că pescuia ilegal în apele lacului Cahul. Cazul a fost înregistrat de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cișmichioi, la data de 31 iulie, transmite Curentul.md
Inspectorii de frontieră au observat pe lac un bărbat într-o barcă, care la interval de timp arunca în apă plase.
Persoana în cauză a fost somată pentru a reveni la mal, în vederea efectuării controlului de rutină. Urmare a verificărilor, bărbatul în vîrstă de 56 de ani nu a putut prezenta autorizația sau permisul de pescar, însă în barca acestuia s-au depistat 270 metri de plasă monofilament și o cantitate de 20 kg de pește.
În context, plasele de pescuit şi peştele au fost ridicate şi transmise Serviciului Piscicol din raionul Cahul, pentru stabilirea prejudiciului, iar pentru ieșirea cu barca pe apele de frontieră fără avizul prealabil al Poliției de Frontieră, persoana a fost amendată cu 15 unități convenționale.
În aceeași ordine de idei, se atenționează că pescuitul în zona de frontieră se permite doar cu undițe la înștiințarea prealabilă a angajaților sectoarelor Poliției de Frontieră din a căror zonă de rezidență este persoana, precum și permisul de pescar eliberat de către Serviciul Piscicol.
Diana Cebotari