Patru persoane, inclusiv un angajat al Poliţiei şi un fost poliţist, au fost reţinute în urma unei acţiuni complexe, desfăşurate astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie. În total, 11 percheziţii s-au desfăşurat în Capitală şi în afara razei municipiului, inclusiv într-un penitenciar, transmite CURENTUL.
Potrivit datelor anchetei, un grup de persoane ar fi creat o schemă de extorcare de bani prin crearea unor situaţii artificiale. În cadrul investigaţiilor efectuate de CNA şi procurori a fost documentat cazul în care un membru al grupului ar fi avut o datorie mai veche în valoare de 20 000 de lei faţă de un tânăr.
La faţa locului însă, datornicul i-a comunicat că nu are toată suma şi că îi poate oferi o cantitate de droguri în contul datoriei. După ce i-ar fi dat substanţa narcotică, bărbatul ar fi prezentat o legitimaţie de angajat al poliţiei, invocând că ar fi agent sub acoperire care documentează un caz de trafic de droguri. Potrivit victimei, imediat au apărut şi alte două persoane care, de asemenea, s-au dat drept poliţişti. Ulterior, toţi trei ar fi pretins 7000 de euro pentru a nu-l trage la răspundere pentru trafic de droguri.
Cazul a ajuns în vizorul CNA şi al procurorilor care au deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Totodată, alte trei persoane, inclusiv un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, au fost escortate la CNA pentru audieri.
În cadrul aceleiaşi cauze, Departamentul Instituţii Penitenciare a efectuat acţiuni similare într-un penitenciar. Drept urmare, au fost ridicate mai multe obiecte interzise printre care telefoane mobile, precum şi o listă de câteva zeci de numere de telefon. DIP a pornit şi o anchetă internă suplimentară în care va investiga modul în care au ajuns obiectele interzise în celulele deţinuţilor.
Elena Mocreac