Guvernul a înaintat Parlamentului Republicii Moldova un proiect de lege cu privire la modificarea Codului de procedură penală, prin care se impun noi reguli de cercetare la fața locului a domiciliului și încăperilor. Cabinetul de miniștri a solicitat deputaților ca proiectul înaintat să fie examinat în regim prioritar, iar acesta a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului Republicii Moldova din 23 mai 2014, transmite Curentul.md
Documentul de pe masa deputaților conține modificări la mai multe articole din Codul de procedură penală, propuse de grupul de lucru format la indicația Guverului în luna februarie anul curent. Unul din articole care vor fi modificate este cel referitor la procedura de cercetare la fața locului a domiciliului și încăperilor, care, conform procedurii noi, va putea fi efectuată și fără permisiunea proprietarului, dar în baza ordonanței organului de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucție.
În prezent, conform Codului de procedură penală, se interzice cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului fără acordul scris al proprietarului sau al posesorului. Norma în vigoare creează situații cînd organul de urmărire penală este în imposibilitatea de cercetare a locului săvîrșirii infracțiunii, respectiv, se află în imposibilitatea de instrumentare completă a cauzei. Acest din urmă fapt, împiedică realizarea scopului procesului penal în ansamblu, prevăzut de Codul de procedură penală – ”protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni, …, astfel ca orice persoană care a săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată”.
Totodată, Parlamentul va examina și modificarea normei procedurale cu privire la percheziționare. Conform propunerilor grupului de lucru, cel percheziționat poate solicita un avocat, iar pînă la sosirea acestuia procedura de percheziționare va fi stopată, dar nu mai mult de două ore, după care va continua, indicîndu-se în procesul-verbal motivele continuării.
Diana Cebotari