Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al sectorului Râşcani din capitală a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit denunţătorului, omul legii ar fi estorcat 1 500 de euro pentru a nu porni în privinţa primului o cauză penală pe faptul unei altercaţii care ar fi avut loc la mijlocul lunii septembrie curent, transmite CURENTUL.
Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi de urmărire penală, poliţistul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii celor 1 500 de euro. Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi se află în izolatorul de urmărire penală al CNA.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 324 alin. 1) Cod Penal al Republicii Moldova – corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
De la începutul anului, peste 60 de poliţişti sunt cercetaţi penal pentru comiterea diferitor acte de corupţie.
Adrian Platon