La data de 16 februarie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Caracet c. Moldovei (16031/10). În cauza Caracet c. Moldovei, reclamantul, Caracet Ion, cetățean al Republicii Moldova, născut în anul 1988, în prezent își ispășește pedeapsa în penitenciarul din Cahul, transmite CURENTUL.

La data de 13 martie 2009, reclamantul, împreună cu alte 5 persoane au fost arestate fiind suspectați de comiterea unui jaf de arme.

Reclamantul a susținut că a fost bătut de către colaboratorii de poliție în momentul reținerii sale, precum și pe timpul arestului preventiv, în încercarea de a obține de la el o mărturisire, ulterior acesta a fost supus relelor tratamente, în particular, acesta a fost lovit cu butelii din material plastic umplute cu apă, astfel încât să nu i se lase urme vizibile pe corp.

La data de 18 martie 2009, în urma unei expertize medico-legale, expertul a constatat pe corpul reclamantului echimoze pe pleoapa dreaptă și escoriații în jurul nasului și la genunchiul stâng. Un al doilea raport medical, eliberat la data de 09 aprilie 2009, nu a identificat nici o leziune corporală vizibilă.

Reclamantul a depus două plângeri privind relele tratamente în custodia poliţiei. Prima a fost depusă la 16 martie 2009, însă procurorul nu a luat careva măsuri, decizie susținută și de procurorul ierarhic superior. Reclamantul a contestat ordonanța procurorului ierarhic superior, însă judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, a menținut soluțiile date de către procurori.

Cea de-a doua plângere a fost depusă la data de 02 aprilie 2009, la care Procuratura Generală a emis ordonanța de clasare a cauzei. Ordonanţa fiind contestată, fără success, la judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani mun.Chișinău.

La data de 16 martie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 10 zile, perioadă care a fost prelungită pentru întreaga desfășurare a urmăririi penale. Instanțele au justificat prelungirea arestului preventiv referindu-se la gravitatea faptei, complexitatea cauzei și riscul eschivării de la urmărire, reclamantul ar putea prejudicia cursul anchetei și perturba ordinea publică.

Reclamantul a contestat încheierile de prelungire a arestului preventiv, însă acestea au fost respinse de Curtea de Apel.

Reclamantului a fost recunoscut vinovat de infracţiunea imputată și condamnat la 10 ani de închisoare.

În fața Curții reclamantul s-a plâns de violarea articolului 3 din Convenție (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) și articolului 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenție, susținând că a fost maltratat în timpul reținerii și pe durata arestului preventiv și că nu s-a efectuat nici o investigație efectivă în acest sens.

De asemenea, reclamantul a pretins că a fost violat și articolul 5 § 3 din Convenție (dreptul la libertate și siguranță), deţinerea sa în arest preventiv fiind pentru o durată excesivă de timp, nefiind justificată cu motive relevante și suficiente.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, sub aspect material și sub aspect procedural precum și violarea art. 5 § 3 din Convenție.

Ea a notat că pe corpul reclamantului au fost depistate mai multe leziuni corporale, precum și că părțile, în parte, nu au disputat originea lor. Potrivit reclamantului leziunile au fost cauzate de colaboratorii de poliție atât în momentul reținerii precum și pe durata arestului preventiv, de cealaltă parte, Guvernul a susținut că aceste leziuni au fost aduse în mometul reținerii reclamantului acesta din urmă fiind imobilizat la sol, în acest sens, Curtea a notat că nici una din părți nu a contestat faptul că a fost aplicată forța fizică de către poliție. În acest sens, ea a reamintit că articolul 3 din Convenție nu interzice utilizarea forței în anumite situații limitate, cum ar fi arestul. Cu toate acestea, această forță poate fi utilizată numai atunci când este necesar în anumite condiții și această forță nu trebuie să fie excesivă (a se vedea, Kurnaz și alții c. Turcia, nr 36672/97, § 52, 24 iulie 2007 ). Având în vedere toate elementele de probă care au fost prezentate, Curtea a considerat că Guvernul nu a demonstrat că forța fizică aplicată împotriva reclamantului a fost strict necesară și a survenit ca consecință a comportamentului reclamantului.

În ce privește investigația efectuată de către autoritățile naționale, Curtea a observat că urmărirea nu a oferit nici un răspuns la întrebarea dacă aplicarea forței asupra reclamantului a avut ca scop imobilizarea acestuia. În continuare, procurorii nu au reușit să identifice ofițerii de poliție responsabili pentru relele tratamente aplicate dlui Caracet.

În această ordine, Curtea a constatat că în cadrul investigaţiei nu s-au luat măsuri decisive pentru clarificarea circumstanțelor cazului și că s-a acceptat pe deplin versiunea evenimentelor furnizate de către poliție. Aceste elemente au fost suficiente pentru a concluziona că investigarea de către autoritățile de stat nu a fost completă și eficientă.

Cu referire la art. 5 § 3 din Convenție, Curtea a observat că detenția reclamantului a durat mai mult de douăzeci și șapte luni. Ea a remarcat faptul că încheierile de prelungire a arestului preventiv s-au bazat în principal pe aceleași motive și că, pentru a justifica privarea de libertate a reclamantului iniţială, instanțele interne au invocat motive care par să fie limitate la parafrazarea motivelor pentru detenție prevăzute în Codul de procedură penală fără a explica cum le-au aplicat în cazul reclamantului. Mai mult, instanțele naționale nu au explicat suspiciunea lor în privinţa posibilităţii reclamantului de a se sustrage de la urmărire penală, de a comite alte infracțiuni sau tulbura ordinea publică, și nici nu au arătat cum acesta ar putea împiedica stabilirea adevărului sau influența martorii, în special după finalizarea urmăririi penale. Aceste considerații au fost suficiente pentru Curte să concluzioneze că detenția preventivă pentru mai mult de paisprezece luni și jumătate nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente.

Reclamantul a pretins suma de 95,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, și 3,810 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu moral suma de 12, 000 de Euro și suma de 1,600 de Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de A. Aladov, avocat din Comrat.

Adrian Platon