O locuitoare a raionului Străşeni, a fost condamnată la 8 ani de detenţie pentru escrocherie. Aceasta a reuşit să înşele 7 persoane, cărora le-a promis că-i poate scăpa de farmece şi blesteme, transmite CURENTUL.
Astfel, în vara anului trecut, escroaca a intrat în şapte gospodării din raioanele Rezina şi Şoldăneşti, unde îi convingea pe stăpâni că posedă puteri magice şi îi poate ajuta să scape de blesteme. Prin înşelăciune, inculpata a obţinut de la victime bani, bunuri şi bijuterii din aur, estimate la peste 91 mii lei.
Potrivit procurorilor, anterior, inculpata, în vârstă de 46 de ani, a mai fost trasă la răspundere penală pentru comiterea unor infracţiuni similare.
Instanţa de judecată a privat-o pe inculpată şi de dreptul de a exercita activităţi în domeniul medicinii netradiţionale şi psihologiei pe un termen de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, ea a fost obligată să le achite părţilor vătămate prejudiciul material cauzat prin infracţiune în sumă de 91227 lei.
Elena Mocreac