În dimineața zile de astăzi, o echipă mobilă al INP a fost agresată de un grup de 3 persoane. Incidentul a avut loc în localitatea Pepeni, raionul Sîngerei, transmite CURENTUL.md.
Concret, un echipaj de patrulare care se afla în misiune de serviciu, a somat să oprească un automobil de model „Skoda”. Unitatea de transport circula cu viteză excesivă, fapt, care i-a determinat de poliţişti să o tragă pe dreapta. Încercarea de a stopa vehiculul menţionat nu s-a soldat cu succes deoarece şoferul a accelerat viteza şi a continuat deplasarea pe stradelele localităţii.
Imediat, poliţiştii au început urmărirea vehiculului nominalizat, care, în scurt timp, a oprit în preajma unei gospodării private. Din maşină au coborît trei persoane, care au aplicat violență fizică asupra inspectorilor de patrulare.
Agresorii, s-au dovedit a fi locuitori ai satului Pepeni, cu vîrsta cuprinsă între 24 şi respectiv 27 de ani. Actualmente, aceştia sunt reţinuţi şi cercetaţi, de către procurori, pentru aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate faţă de persoana cu funcţie de răspundere. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.
Inspectoratul Național de Patrulare reiterează poziția că fiecare cetățean al Republicii Moldova este obligat să manifeste un comportament corect și adecvat față de angajații Poliție. În caz contrar va fi sancționat sau pedepsit conform legislației în vigoare, deoarece respectarea normelor legislative este obligaţia fiecărui om în parte.
Elena Mocreac