[ X ]
Numărul persoanelor care neglijează intenționat regulile de aflare în punctele de trecere s-a dublat
22 Octombrie

Polițiștii de Frontieră de la începutul anului curent pînă în prezent au documentat 364 de cazuri, cu implicarea a 400 de persoane, care nu au respectat regulile de aflare în punctele de trecere a frontierei de stat, transmite CURENTUL.

Cel mai recent caz a fost semnalat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați(rutier). În seara de 21 octombrie curent, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un cetățean moldovean de 27 de ani, la volanul unui Nissan, înmatriculat în Bulgaria. Tânărul a intrat pe teritoriul punctului de trecere fără permisiunea polițistului de frontieră.

În timpul audierii șoferului în legătură cu încălcarea comisă, acesta prezenta un comportament agitat, fapt pentru care a dat de bănuit că ar ascunde lucruri față de angajații punctului de trecere. În acest sens, polițiștii de frontieră au solicitat colaboratorilor vamali de a efectua un control asupra mijlocului de transport.

În rezultat, camuflate în regiunea cutiei de viteză a mașinii, s-au depistat 8400 de țigarete, marca Plugarul. Din spusele șoferului țigările urmau să fie realizate pe piața neagră din Uniunea Europeană.

Pentru neglijarea regulilor de aflare în punctul de trecere, organul vamal i-a ridicat întreaga cantitate de țigări în vederea confiscării, iar tânărul este cercetat pentru tentativa trecerii ilegale a produselor de tutungerie.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților