[ X ]
Nouă localități din Moldova vor beneficia de iluminare stradală după rigorile europene
17 Iunie

Agenția pentru Eficiență Energetică, în concordanță cu UE, a semnat astăzi acorduri de finanțare a lucrărilor de modernizare a sistemelor de iluminat stradal cu primarii din diferite localități din Moldova, transmite CURENTUL.

Proiectul conține modernizarea luminilor stradale pentru 13 localități. Beneficiarii proiectelor trebuie să respecte anumite criterii pentru a intra în concurs.

Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a declarat că implementarea acestor proiecte va duce la creșterea nivelului de trai a locuitorilor din spațiul rural.

”Agenția pentru Eficiență Energetică este nucleul care implementează acest proiect prin promovarea resurselor de energie electrică, valorificarea resurselor de energie regenerabilă și susținerea energiei sustenabile. În afară de asta avem și economii la APL-uri cât și per total pe țară. La Consiliul de administrare a fondului de eficiență energetică au fost aprobate 13 proiecte în valoare de 28 mln de lei, dintre care 21 de mln. sînt din fondul Eficienței Energetice”, a declarat viceministrul.

”Este un eveniment important pentru noi, dar și pentru cetățeni. Primăria Hîncești s-a ocupat de proiectări și 50% din oraș este iluminat. În urma acestor granturi vor fi proiectate alte străzi pentru a avea iluminare și modernizate acelea care au nevoie”, a declarat primarul de Hîncești.

Menţionăm că, pentru prima dată aceste granturi au fost oferite cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică. Urmează să se stabilească celelalte patru localități care vor beneficia de aceste granturi.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților