Viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Consiliului Europei, care se află la Chișinău într-o vizită de lucru de două zile. Discuțiile s-au axat pe consolidarea eficienței, profesionismului și a responsabilității sistemului judiciar din țara noastră, dar și oferirea suportului necesar în eficientizarea activității Uniunii Avocaților din Republica Moldova după standarde europene. La întrevedere au participat și șeful Departamentului Administrare Judecătorească, Diana Balan, și corespondentul național CEPEJ (Comisia europeană pentru eficiența justiției), Lilia Grimalschi, informează CURENTUL.
”Cadrul legislativ în domeniul judiciar corespunde standardelor europene, dar este loc pentru mai bine. Nu este suficient doar amendarea legislației, ci și implementarea eficientă a acesteia, astfel încât cetățenii să perceapă schimbările care au loc în sistemul judecătoresc”, a subliniat viceministrul Justiției.
În cadrul întrevederii, s-a discutat asupra proiectului ”Consolidarea eficienței, profesionismului și a responsabilității judiciarului în Republica Moldova”, care urmează a fi implementat de către Consiliul Europei, pe parcursul a doi ani.
Proiectul presupune implementarea instrumentelor CEPEJ și recomandărilor specifice țării în domeniul eficienței, calității justiției și performanței instanțelor judecătorești. De asemenea, în șase instanțe judecătorești pilot, care vor fi identificate ulterior, va fi implementat un program de instruire conform ghidului SATURN cu privire la managementul timpului în domeniul judiciar. Totodată, experții europeni au reiterat necesitatea îmbunătățirii activității avocaților.
Delegația Consiliului Europei se află în Republica Moldova în perioada 17-18 martie 2015. În cadrul acestei vizite, oficialii europeni au mai avut întrevederi cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecători ai Curții Supreme de Justiție, conducerea Institutului Național al Justiției și a Uniunii Avocaților din Republica Moldova.
Natalia Moraru