Biroul Naţional de Statistică (BNS) relatează că, în anul 2013 evoluţia proceselor demografice se caracterizează prin scădere faţă de anul 2012 atât a natalităţii, cât şi a mortalităţii generale, la fel şi a valorii indicatorului de scădere naturală a populaţiei, transmite Curentul.md.
Numărul populaţiei stabile al RM la 1 ianuarie 2014 a constituit 3557,6 mii persoane, din care 1503,0 mii – populaţia urbană şi 2054,6 mii – cea rurală. Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel: 51,9% – femei şi 48,1% – bărbaţi. Procentajul se menţine acelaşi ca şi în anul precedent.
Structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii din ultimii ani, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere.
La fel, Conform datelor Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, pe parcursul anului trecut din ţară au plecat pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 2585 persoane. Cele mai active legături migraţionale se menţin cu Ucraina şi Rusia. Numărul cetăţenilor RM, ce şi-au ales noul domiciliu S.U.A. a constituit 160 persoane, Germania – 256, Israel – 169. Majoritatea emigranţilor, atât femei, cât şi bărbaţi, fac parte din grupele de vârstă 20-29 de ani şi 30-39 de ani.
Elena Mocreac