Cetățenii Republicii Moldova care muncesc peste hotare vor putea transfera bani prin intermediul oficiilor poștale din Republica Moldova urgent, dar și la un comision mai mic. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), Pavel Filip, transmite CURENTUL.
Ministrul a declarat că, pe parcursul ultimului an, Ministerul, împreună cu Poșta Moldovei, au muncit și au dezvoltat capacitatea acestei întreprinderi de stat de a realiza operațiuni financiare internaționale, dar și au intensificat conlucrarea cu autoritățile poștale din mai multe țări.
„Prioritare au fost țările unde se află mai mulți moldoveni, iar astăzi pot anunța că, începînd cu 6 octombrie, curent, se vor putea face transferuri bănești din Italia către RM prin Poșta Moldovei la un comision de 5 euro pentru sumele de pînă la o mie de euro. Mai mult decît atît, avem stabilite aceste înțelegeri cu colegii din Portugalia – acordul a fost deja semnat. Cu cei din Spania semnarea acordului este pe ultima sută de metri. Acesta urmează să fie semnat în următoarele zile”, a subliniat el.
Pavel Filip a explicat că aceste parteneriate vor oferi moldovenilor din străinătate posibilitate să expedieze bani din orice oficiu poștal doar în baza unui act de identitate. La rîndul lor, rudele din Moldova îi vor putea ridica la orice oficiu poștal, fie la Chișinău, fie în orașe sau în sate .
Totodată, ministrul este de părerea că cetățenii RM aflați peste hotare au așteptat această veste de foarte mult timp.
„Am căutat o soluție pentru o problemă cu care se confruntă moldovenii aflați la lucru peste hotarele țării. Ei trimit acasă bani prin diverse metode, prin diverse sisteme de plată, însă comisioanele percepute pentru aceste transferuri bănești către Moldova sînt mari, ceea ce face ca o parte din banii munciți să se piardă. Vrem să le venim în ajutor celor care, prin activitatea lor, au ținut mulți ani economia RM pe linia de plutire prin transferurile bănești în țară și nu au uitat niciodată de familiile lor. Noi, la fel, nu uităm niciodată de ei”, a precizat Filip.
Andriana Cheptine