Asociaţia Convergenţe Europene (ACE) a organizat duminică, 27 iulie, în incinta Primăriei orașului Vulcănești din regiunea Găgăuzia, Republica Moldova, dezbaterea publică Beneficiile Acordului de Asociere, transmite CURENTUL.md.
Printre vorbitori s-au numărat Petru Vlah, deputat în Parlamentul R.Moldova, Viorel Badea, senator în Parlamentul României, Tudor Jijie, directorul executiv al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, dr. Ștefan Popescu, lector la Școala Națională de Științe Politice și Administrative, prof. Sergiu Baranov, politolog, drd. Dan Nicu, politolog, Adrian Băluțel, vicepreședintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, dr. Mihail Gheorghiev, medic-șef la spitalul raional Vulcănești. Evenimentul a fost deschis de către Sergiu Dan, președinte ACE și Tudor Cojocariu, coordonatorul proiectului, și a fost moderat de Liliana Simionescu, responsabil de comunicare.
Acțiunea face parte din programul UE vine la tine acasă! și a presupus un dialog deschis cu cetățenii din regiune, care au primit materiale informative aferente temelor discutate. Au fost abordate subiecte precum efectele economice, sociale și politice ale Acordului, sprijinul oferit de România și celelalte state europene, oportunitățile de atragere a fondurilor europene, perspectivele de extindere ale UE, oportunitățile de colaborare la nivelul autorităților și a tinerilor din R.Moldova și România, lecțiile de după depășirea crizei economice europene și următorii pași ai R.Moldova în vederea aderării la Uniunea Europeană.
De asemenea, au fost dezbătute miturile din jurul Acordului, privind drepturile de afirmare a identității culturale, capacitatea de adaptare a producătorilor moldoveni la piața europeană, relațiile cu partenerii estici și cu statele membre CSI, avantajele apartenenței la UE față de apartenența la Uniunea Vamală și altele.
Kristina Gurez