Înființarea și înregistrarea mitropoliei Chișinăului și a Moldovei de Răsărit este un atac la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova. Aceasta este poziţia Mitropoliei Moldovei cu privire la legitimarea noului cult religios, transmite CURENTUL.
„Acest act este rezultatul imperfecțiunii actualei Legi a Cultelor care permite înregistrarea unor organizații religioase de proveniență dubioasă, aducînd astfel un deserviciu întregii societăți. Cazul de față ne face să credem și mai hotărît în necesitatea reexaminării urgente a Legii sus-menționate, pentru a preveni abundența înregistrărilor cultelor religioase”, se spune în comunicatul Mitropoliei Moldovei.
CURENTUL amintește că anterior presa a scris despre apariţia şi înregistrarea la Ministerul Justiţiei a „Cultului religios Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit”. În legătură cu aceasta, la Mitropolia Basarabiei(MB) a avut loc o ședință extraordinară pe marginea acestui subiect, în cadrul căruia s-a decis convocarea parohului bisericii „Sfînta Teodora de la Sihla”, Ioan Ciuntu pentru a da explicații în legătură cu apariţia „Mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit”. De asemenea, s-a dispus crearea unei Comisii de anchetă pe acest caz.
Adrian Platon