La 1 iulie 2014, în scuarul Teatrului de Operă și Balet, Mișcarea Civică Tinerii Moldovei vor da startul caravanei „Viitorul ne surîde”, în cadrul căreia 300 de tineri vor merge toată luna iulie din sat în sat pentru a informa populaţia despre cea mai scurtă cale de integrare europeană, transmite Curentul.md
Tinerii vor informa populaţia din mediul rural în privinţa beneficiilor pe care le pot obţine datorită integrării europene. Totodată, cetăţenii vor primi pliante informative şi panglici tricolore.
În primele cinci zile, autocarul Tinerilor Moldovei va porni către sudul Republicii Moldova, pînă la Cahul, iar următoarele tururi vor merge către Ştefan Vodă, Ungheni, Briceni, Soroca şi Rezina, oprindu-se în toate localităţile de pe traseu.
În cadrul caravanei, pe lîngă discuții vor fi desfășurate mai multe activităţi, cum ar fi donaţii de carte românească, curăţarea de fîntîni şi monumente, ajutarea unor cazuri sociale, văruire de copaci precum şi alte activităţi sociale.
„Prin puterea propriului exemplu, vom arăta oamenilor că se poate, că putem schimba în bine lucrurile din jurul nostru. Cu asta începem şi noi. Vom încerca sa readucem speranţa într–o viaţă mai bună în familiile oamenilor cu care vom vorbi. Doar noi, tinerii, suntem promotorul dezvoltării sincere şi viabile a neamului nostru”, a declarat Dinu Plîngău, preşedintele Mişcării Civice „Tinerii Moldovei”.
Curentul.md menționează că, Republica Moldova a semnat pe 27 iunie, la Bruxelles Acordul de Asociere şi de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
„Tinerii Moldovei” reprezintă o mișcare civică formată de generația de azi pentru a schimba în bine ziua de mîine.
Diana Cebotari