[ X ]
Minori reţinuţi pentru furturi de motorete
15 Mai

Angajaţii IP Botanica ai Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au reţinut trei minori cu vîrstele cuprinse între 12 şi 15 ani, fiind suspectaţi de săvîrşirea a două furturi de motorete, transmite Curentul.md.

În dimineaţa zilei de 14 mai, un locuitor al capitalei a alertat poliţia, declarînd că din curtea casei i-a dispărut cvadriciclul în valoare de aproximativ 1000 de euro.

Forţele de ordine au iniţiat investigaţii speciale în acest context, iar făptaşii au fost identificaţi şi reţinuţi. Aceştia au recunoscut că au furat unitatea de transport cu scopul de a se plimba.

Totodată poliţiştii au stabilit că minorii ar fi încercat să răpească încă o motoretă din ograda altei case din sectorul Botanica, însă a intervenit paznicul.

În această ordine de idei a fost intentată o cauză penală pentru furt şi potrivit legislaţiei, minorii riscă amenzi în mărime de la 6 000 la 20 000 lei sau închisoare de pînă la 4 ani.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților