Ministerul Tineretului şi Sportului a demarat cea de-a doua tură a şcolii de vară “Abilitarea tinerilor consilieri pentru participare”, care se va desfăşura în perioada 22 – 27 iulie curent la Vadul lui Vodă, transmite CURENTUL.
Şcoala de vară va permite participanţilor să-şi dezvolte abilităţile profesionale prin intermediul diverselor activităţi interactive, ateliere practice cu tematici care vizează activitatea Consiliilor raionale/municipale ale Tinerilor, participanţii fiind, de asemenea, implicaţi în procesul de elaborare a bugetării pe programe şi consiliaţi în planificarea strategică la nivel local.
La deschiderea evenimentului a participat viceministrul Tineretului şi Sportului Sergiu STANCIU, reprezentanţi ai Direcţiei Tineret a Ministerului, lucrători de tineret din republică, reprezentanţi ai Consiliilor raionale ale Tinerilor.
Evenimentul este organizat în cadrul Programului naţional de asistenţă pentru participarea şi informarea tinerilor la nivel local din RM, în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Tineret Dacia din or. Soroca.
Elena Mocreac