La Ministerul Justiției au fost depuse actele pentru înregistrarea Asociației ,,Doctor Plus”, transmite CURENTUL.md
Contactat de reporterul noostru, președintele Asociației Obștești ”Doctor Plus”, Diana Coropceanu ne-a comunicat că sunt mai multe motive, care i-au determinat spre această activitate.
„Din păcate, în ultima perioadă imaginea doctorului este știrbită. Adesea vorbind de vizita la doctori, mai multe persoane concep acest lucru drept o povară, pentru că trebuie să achite taxe ilegale. Cu regret sunt și din ăștia, dar majoritatea medicilor își sacrifică viață acestei meserii și merită să fie apreciați la nivel. Vom munci pentru a readuce imaginea medicului la nivelul binemeritat. Medicul nu trebuie să rămînă doar medic. Medicul trebuie să devină cel mai bun și devotat prieten al pacientului, lucru foarte slab dezvoltat în țara noastră. Vom activa pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie și parteneriat între medici și pacienți, iar sloganul Asociației ”Doctor Plus” va fi – mai mult decît un Doctor”, a precizat Diana.
De asemenea ne-a explicat și modul în care Asociația respectivă va încerca să-și atingă obiectivele propuse.
„Fără implicarea și responsabilitatea pacientului în realizarea strategiei de tratament, medicului de unul singur îi este destul de dificil. De aceia, o altă sarcină o constituie educarea cetăţenilor în spiritul responsabilității față de sănătatea proprie, a persoanei întreținute și a celor din jur. Vom oferi suport în dezvoltarea continuă a cunoștințelor și practicii medicale a lucrătorilor medicali din Republica Moldova în vederea oferirii serviciilor medicale de calitate în corespundere cu standardele internaționale, precum și activități de culturalizare a pacienților. Evident, nu vor lipsi activitățile de elaborare, susţinere și implementare a programelor de modernizare a sistemului medical din Republica Moldova”, a adăugat președintele Asociației, Diana Coropceanu.
Natalia Moraru