[ X ]
Mai mulţi funcționari de stat își vor face testul HIV în public
16 Mai
foto: pvsq.org

Reprezentanți ai structurilor de stat și ai organizațiilor internaționale și naționale, pentru prima dată în public, își vor face testul HIV. Această acțiune va avea loc de Ziua mondială de comemorare a persoanelor decedate de SIDA, care se marchează anual, în cea de a treia duminică a lunii mai. Această activitate are scopul de a îndemna pe fiecare spre o atitudine responsabilă față de propria sănătate și sănătatea celor apropiați transmite Curentul.md

Evenimentul se va desfășura începînd cu orele 10:00, în parcul Ștefan cel Mare, scuarul Europei, la memorialul persoanelor decedate de SIDA, inaugurat în primăvara 2013. Organizatorii vor completa bancheta simbol cu un felinar și un panou electronic, care va vizualiza amploarea problemei HIV/SIDA în Moldova, proiectînd numărul persoanelor decedate de SIDA, numărul celor care sunt infectați, dar și alte informații relevante subiectului.

În aceeași ordine de idei, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în parteneriat cu Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chișinău, organizațiile Inițiativa Pozitivă și Viață Nouă, lansează la 18 mai cea de a III-a ediție a campaniei naționale de informare și sensibilizare „Caravana Auto pentru Viață” care va parcurge traseul Chișinău – Comrat – Cahul – Tiraspol – Bender – Rîbnița – Orhei – Bălți – Chișinău și se va finisa la 30 mai 2014.

Campania este organizată de către A.O. ”Inițiativa Pozitivă”, cu suportul financiar al Centrului PAS (grantul Fondului Global), UNFPA, UNAIDS Moldova și Organizația Mondială a Sănătății.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților