[ X ]
Mai multe servicii medicale gratuite pentru populație
12 Mai

Cetățenii Republicii Moldova vor benefica de un număr mai mare de servicii medicale acoperite din mijloacele fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Guvernul a aprobat, în ședința din 11 mai o decizie privind modificarea Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, transmite CURENTUL.

Noile reglementări vor stabili principii mai clare pentru contractarea prestatorilor de servicii medicale, conform necesităților populației și capacităților sistemului de sănătate în limita mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală aprobate pe anul curent.

În lista serviciilor prestate la nivelul medicinii de familie au fost incluse și cele de prevenire și depistare precoce a maladiilor, de screening, de consiliere pentru renunțarea la fumat, asigurare cu contraceptive a tinerilor din grupurile vulnerabile şi de risc. De asemenea, documentul prevede promovarea şi recrutarea donatorilor de sânge voluntari şi neremuneraţi, consilierea pre- şi post- test (fără costul testului) în cadrul serviciilor de testate voluntară şi confidenţială la infecţia HIV şi hepatite virale B, C, a solicitanţilor, inclusiv a gravidelor în prima şi a doua jumătate de sarcină, în conformitate cu actele normative în vigoare.

Totodată, este prevăzută acoperirea cheltuielilor pentru asistenţa stomatologică în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare, acordată copiilor cu vârsta până la 12 ani, pentru protezele individuale a pacienţilor cu tumori maligne, precum și serviciilor de reproducere umană asistată medical.

Sporirea accesului la nivel comunitar prin dezvoltarea serviciilor de alternativă celor spitalicești, cu asigurarea din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a medicamentelor și consumabilelor pentru maladiile prioritare stabilite de Ministerul Sănătății și CNAM, precum și integrarea serviciilor de sănătate mintală în asistența medicală primară și dezvoltarea Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală, de asemenea, sunt stipulate în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

În scopul inițierii reabilitării precoce a copiilor până la vârsta de 3 ani, în Programul unic au fost introduse serviciile de intervenție timpurie la copiii nou-născuți până la vârsta de 3 ani cu nevoi speciale/tulburări de dezvoltare și risc sporit și familiile acestora.

Scopul actului normativ este sporirea accesului persoanelor asigurate la servicii medicale acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi perfecţionării continue a modalităţii de prestare a serviciilor de asistenţă medicală. În rezultat, populația va avea acces la serviciile medicale mai aproape de locul de trai, fiind diminuată necesitatea deplasărilor pacienților în instituțiile medico-sanitare prestatoare de servicii de înaltă performanță din municipii.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților