[ X ]
Mai multe produse nedeclarate transportate din Rusia, reţinute de colaboratorii vamali
20 Martie

Colaboratorii Biroului Vamal Briceni au contracarat o tentativă de transportare frauduloasă a unui lot de mărfuri ce urmau să fie comercializate în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Cazul a fost înregistrat la 19 martie curent, la pista de intrare în ţară prin postul vamal Otaci-Moghiliov-Podolsk.

Astfel, pentru efectuarea controlului vamal, s-a prezentat autoturismul de model „Mercedes 312D”, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia se afla un cetăţean moldovean.

De menţionat este faptul că, în mijlocul de transport se afla un pasager, care se întorcea de la muncă din Federaţia Rusă în Republica Moldova.

În aceste condiţii, conform acţiunilor ordinare de control vamal, cei doi cetăţeni au declarat colaboratorilor vamali că deţin asupra lor doar lucruri personale.

Totuşi, în vederea prevenirii şi contracărării traficului ilicit de mărfuri, în baza indicatorilor de risc semnalaţi, colaboratorii vamali au dispus asupra mijlocului de transport un control vamal mai minuţios cu aplicarea tehncii speciale de control vamal.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse, în interiorul unităţii auto menţionate, au fost depistate nedeclarate organului vamal diverse bunuri în cantităţi comerciale, precum: produse de igienă, tehnică de uz casnic, articole vestimentare şi altele.

În aceste condiţii mărfurile au fost reţinute în vederea confiscării, iar cazul a fost transmis pentru investigare către Secţia Contracararea Fraudelor Vamale din cadrul Biroului Vamal Briceni.

Totodată, subdiviziunile abilitate urmează să determine valoarea exactă a mărfurilor, iar conducătorul auto urmează să achite o amendă de 3000 lei, conform art. 287, al.10 Cod Contravenţional al Republicii Moldova.

Adrian Platon

IMG_1322 IMG_1320 IMG_1313 IMG_1308 IMG_1304

Inapoi la arhiva noutaților