Cetăţenii domiciliaţi în localităţile din stînga Nistrului nu vor mai trebui să includă în lista documentelor necesare pentru admiterea la instituțiile superioare de învățământ a adeverinței de recrut/ livretului militar, începînd cu anul 2015, transmite CURENTUL cu referire la Asociaţia Promo-LEX.
Potrivit sursei, Asociația a fost sesizată de tineri cetățeni ai Republicii Moldova, domiciliați în localitățile din regiunea transnistreană, care au depus și depun actele pentru admiterea la instituțiile superioare de învățământ din R. Moldova.
„Menționăm, că Promo-LEX, în rapoartele sale, a atenționat autoritățile constituționale despre situația gravă a recruților din estul țării și a somat intervenirea în vederea neadmiterii înrolării lor în formațiunile paramilitare ilegale. Pentru ridicarea adeverințelor de recrut / livretului militar/ certificatului de componență familială, tinerii, din regiune, sunt obligați să se pună la evidența militară a structurilor secesioniste de la Tiraspol. În așa mod, ei riscă să fie citați în formațiunile paramilitare, unde sunt maltratați, umiliți, hărțuiți și impuși să depună jurământ structurilor neconstituționale. Respectiv, prezentarea actelor sus-menționate este, practic, imposibilă”, se spune în comunicatul Asociaţiei Promo-LEX.
Precizăm că din 07 septembrie 2012, oficiile de evidență și documentare a populației din cadrul ÎS „CRIS „Registru” nu mai solicită cetățenilor prezentarea livretului militar pentru eliberarea actelor de identitate și înregistrarea la domiciliu/ reședință.
Totodată, instituțiile superioare de învățământ continuă practica solicitării livretului militar/adeverinței de recrut și înregistrării la domiciliu. Potrivit Promo-LEX, această practică lezează drepturile candidaților la studii, în special celor din localitățile din regiunea transnistreană.
Adrian Platon