[ X ]
Liderul unei grupări criminale din Israel – reținut pe teritoriul Moldovei
16 August

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, originar din regiunea Lahiș, Israel, care deține și cetățenie a Federației Ruse, fiind liderul unei grupări criminale din Israel, specializată în tâlhării, șantajuri, trafic de arme și droguri, omoruri la comandă, a fost reținut pe teritoriul Republicii Moldova, informează CURENTUL.

În rezultatul unei cooperări internaționale a ofițerilor Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, cu ofițerul de legătură al Israelului, cu suportul Direcției cooperare polițienească internațională, s-a stabilit că acesta urmează să intre în Republica Moldova la 11 august curent.

Astfel, la 13 august, ofițerii de investigații împreună cu cei de la BMA, l-au reținut în timp ce se afla într-un hotel din municipiul Chișinău.

În context, liderul grupării criminale a fost supus procedurilor legale de declarare drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pentru că intenţiona să desfăşoare activităţi care ar pune în pericol securitatea naţională și ordinea publică.

Totodată, bărbatul a fost escortat până la bordul navei aeriene cursa Chișinău – Turcia – Israel, părăsind țara și primind interdicție de a intra pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 5 ani.

Din anul 2018 până în prezent, la solicitarea Direcției investigații criminalitate, printr-un demers la Biroul Migrație și Azil, au fost declarate 541 de persoane indezirabile, care pun în pericol securitatea națională și ordinea publică.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților