[ X ]
La Chişinău urmează a fi creat un Centru Republican de Diabet
28 Iunie

Premierul Pavel Filip a avut, ieri, o întrevedere cu președinta Federației Internaționale de Diabet, regiunea Europeană, Șehnaz Karadeniz, aflată în prima sa vizită în Republica Moldova. Discuţia s-a axat pe aspectul intensificării cooperării dintre Guvernul Republicii Moldova și Federația Internațională de Diabet. De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate problemele legate de aplicarea mai multor concepte de prevenire a diabetul zaharat, precum și de implementarea măsurilor pentru sprijinirea bolnavilor cu diabet din Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Prim-ministrul a exprimat gratitudine Federației Internaționale de Diabet pentru implicarea în dezvoltarea mai multor proiecte în țara noastră, cum ar fi școlarizarea specialiștilor moldoveni în domeniul prevenirii diabetului și acordarea grantului pentru deschiderea Secției de diagnosticare a complicațiilor diabetului zaharat. De asemenea, Șeful Executivului a vorbit despre acțiunile pe care le realizează Guvernul în vederea susținerii bolnavilor cu diabet zaharat.

„Actualmente, statul asigură integral bolnavii de diabet cu insulină. Recent, în lista de produse compensate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină au fost introduse testele pentru aprecierea glicemiei în sânge, ceea va face posibilă verificarea și monitorizarea permanentă a stării bolnavului, un element important pentru toți diabeticii”, a menționat Pavel Filip.

Totodată, Premierul a declarat că mizează pe susţinerea Federației Internaționale de Diabet în crearea unui Centru Republican de Diabet la Chișinău, care va asigura întreg procesul de asistență specializată, diagnosticarea, tratamentul și acordarea suportului necesar bolnavilor de diabet.

La rândul său, Șehnaz Karadeniz a confirmat disponibilitatea organizaţiei pe care o reprezintă de a susţine realizarea acestui proiect important în Republica Moldova, menţionând că un obiectiv important în acest sens trebuie să fie prevenirea şi controlul asupra diabetului zaharat.

Interlocutorii au făcut și un schimb de opinii privind Programul Național al Controlului Diabetului pentru anul 2017, care urmează să fie elaborat de către Ministerul Sănătății în comun cu organizațiile neguvernamentale de profil, conform recomandărilor specialiștilor Federației Internaționale de Diabet, precum și ai altor experți internaționali.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților