Începînd cu data de 23 februarie, în capitală a început campania de salubrizare de primăvară. Potrivit unei dispoziţii a primarului general Dorin Chirtoacă, până la 10 aprilie, va fi organizată salubrizarea străzilor, cartierelor, a spaţiilor verzi, a teritoriilor libere nevalorificate, precum şi lichidarea gunoiştilor neautorizate. Programul şi orarul de curăţare a fost stabilit în aşa fel încât să acopere întregul oraş, transmite CURENTUL.
În mod tradiţional, în cadrul campaniei de curăţeniei de primăvară vor fi salubrizate şi amenajate teritoriile adiacente blocurilor de locuinţă, parcurile, scuarele şi zonele verzi, teritoriile spitalelor, instituţiilor de învăţământ şi cimitirele. Vor fi restabilite sau schimbate containerele de gunoi, iar terenurile sau camerele de acumulare a deşeurilor menajere vor fi reparate. Serviciile de salubrizare vor interveni, în mod special, în zonele de agrement, precum Parcul „Valea Morilor”, Parcul „La izvor”, Parcul „Valea Trandafirilor” şi în albia râului Bâc.
În aceeaşi perioadă, se va interveni mecanizat sau manual la curăţarea străzilor şi a trotuarelor, dar şi se vor efectua lucrări curente de reparaţie a străzilor şi plombare a gropilor, în special arterele pe care circulă transportul public.
Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat, de asemenea, intensificarea activităţii Comisiei municipale de salubrizare şi amenajare, pentru a examina starea socio-ecologică a municipiului. La necesitate, la controalele ecologice vor fi antrenaţi şi angajaţii Direcţiei de poliţie a municipiului, pentru a întocmi procese-verbale de rigoare. Pentru ca lucrările de curăţenie să fie vizibile, primarul de Chişinău a dispus prezentarea rapoartelor săptămânale vizavi de volumele îndeplinite.
În mod tradiţional, Primăria Chişinău mizează pe implicarea în campania de salubrizare a cât mai multe persoane şi instituţii.
Adrian Platon