În timp ce unii moldoveni caută orice posibilitate de-a evada din Moldova, bloggerița Diana Guja, de câțiva ani, a renunțat la drumul străinătății pentru a reveni acolo unde-i sunt rădăcinile. Experiența acumulată peste hotare a determinat-o să-și creeze un blog, care de-a lungul timpului se bucură de succes. Despre începuturile, evoluția acestui blog, dar și alte detalii din experiența sa, aflați în cadrul interviului acordat pentru CURENTUL.md.

CURENTUL.md: Diana sunteți licențiată în jurnalism și chiar ați profesat. Cum ați ales să faceți blogging și nu jurnalism?

Diana Guja: Nu am încetat să fac jurnalism, doar că îl fac acum din plăcere şi pentru oamenii care îmi plac. Deci foarte puţin. Bloggingul îţi oferă libertate. Eşti stăpân pe timpul tău, pe ceea ce scrii şi pe ceea ce promovezi.

C.: Sunteți autoarea unui blog dedicat femeilor, mamelor. Când a luat naștere ideea creării accestui blog și cum s-a dezvoltat acesta în timp?

D.G.: Ideea mi-a venit natural. Până a face acest blog, trecusem deja prin experienţa bloggingului – am avut un blog în română şi franceză despre Istanbul, unde locuisem un an. Apoi un blog în română, unde scriam mai mult bucăţele de literatură şi puneam fotografii din Cehia, unde locuiam atunci. Revenită acasă, am vrut să scriu despre cum mă adaptez după câţiva ani de străinătate, plus un copil mic. Dacă la început blogul era mai mult despre copilaşi şi, în mod special, despre copilul meu, acesta a crescut şi evoluat, exact cum a crescut şi evoluat copilul meu. Temele se schimbă, tonalitatea la fel. Eu mă schimb, deoarece între cei aproape 27 de ani pe care îi aveam atunci când am început să scriu şi acum, la 34 de ani, sunt câteva vieţi, experienţe diferite, situaţii diferite, oameni diferiţi. Eu arăt, gândesc, simt diferit. Iar cititorii fideli observă toate aceste schimbări. Noi creştem împreună. Eu, copilul, blogul, publicul.

C.: Scrieți franc, deschis și fără temeri. Cum percep oamenii stilul dvs. de scriere? Ați avut de pierdut din această cauză sau dimpotrivă?

D.G.: Nu cred că adevărul te poate face să pierzi ceva. Or, dacă se întîmplă să pierzi ceva din cauza că ai spus adevărul, înseamnă că ceva-ul cela era un loc gol, iar tu – naiv. Deci, în astfel de situaţii e mai bine să pierzi. Oamenii percep diferit ceea ce scriu sau spun. Şi asta îi priveşte pe fiecare. Şi, apropo, blogul şi expunerea m-au ajutat să mă învăţ să-mi văd de viaţă fără să mă uit prin părţi. Lumea întotdeauna va vorbi, va analiza. Că de asta are gură.

 C.: Vă scriu foarte multe femei, poveștile lor de viață. Care v-a impresionat cel mai mult și care sunt lecţiile de viaţă pe care le-aţi învăţat de la ele?

D.G.: Toate m-au impresionat. La foarte multe am plâns. Aceste poveşti au construit o parte din mine, cea de acum, în sensul în care am înţeles că fiecare om are o istorie, duce un război sau a revenit de la un război urât, plin de durere şi sânge. În pofida la toată nedreptatea şi nebunia vieţii, aceste femei continuă să meargă, să crească, să iubească. Şi asta e una dintre cele mai importante şi puternice lecţii din viaţa mea.

 C.: Ați petrecut mai mulți ani peste hotare, chiar și prin Franța, în timp ce unii ”fug” din Moldova, ați preferat să reveniți acasă. Ce v-a determinat să faceți această alegere? Cum a fost revenirea?

D.G.: De fapt, în Franţa am locuit cel mai puţin din toţi anii petrecuţi în afara Moldovei. Eu am locuit în patru ţări diferite, Franţa fiind un fel de cartier general. De ce am revenit acasă? Pentru mine a fost clar că nu am ce face în altă parte. Eu am vrut acasă. Îmi era dor de familie, de prieteni, de primăvara de aici, de mâncarea noastră, de cum miroase Chişinăul în luna mai, de satele noastre. Eram obosită de străinătate, de adaptări la culturi noi, limbi noi, oameni noi. Când eşti peste tot şi nicăieri. Revenirea a fost dulce, să ştiţi. Cu toată mizeria de aici, cu toate problemele, cu toată sărăcia spirituală şi morală. Eu ştiam unde mă întorc. Şi chiar şi azi, de câte ori mă gândesc la acest oraş, distrus de oameni incompetenţi, hapsâni şi inculţi, eu am fluturi în stomac, de parcă m-aş gândi la un bărbat pe care îl iubesc.

C.: De foarte mult ori ați declarat că doriți să deveniți scriitoare, să scrieți propriile cărți. Cum decurge implementarea acestei idei?

D.G.: Acum nu pot spune că decurge cumva. Eu simt că propriile cărţi vor veni mai târziu. Trebuie să mai cresc, să acumulez.

C.: Pe lângă toate acestea ce nu știe lumea despre Diana Guja?

D.G.: Lumea nu ştie foarte multe despre Diana Guja. Contrar imaginii mele de om deschis, eu sunt o fire introvertită şi cea mai mare parte a timpului tac.

C.: Care sunt prioritățile pentru 2016? Ce vă propuneți să realizezi în acest an?

D.G.: În 2016 mi-am spus că „pot” orice.

Autor: Natalia Moraru