A plecat de mai mulți ani peste hotare. A reușit să obțină burse la universități prestigioase din Europa și nu i-a fost frică să iasă din zona de confort pentru a călători în Asia și Africa. Este vorba de Corina Ajder, actualmente studentă la Universitatea Central Europeană din Budapesta și stagiar la oficiul International Crisis Group din Kenya. Pe termen lung, își dorește să revină în R. Moldova, pînă atunci însă are multe planuri curioase. Despre job-ul său, studii, experiențe, dar și ce am putea învăța/prelua de la alte state, citiți în interviul acordat de Corina Ajder pentru CURENTUL.

CURENTUL.md: Corina, ați plecat de mai mulți ani din R. Moldova și, din ce vedem pe rețelele de socializare, sunteți stabilită la Budapesta. Cum ați ajuns în această țară?

Corina Ajder: Acum câţiva ani, Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Soros) avea un program prin care oferea foştilor săi bursieri posibilitatea de a lucra timp de un an într-o organizaţie internaţională în domeniul drepturilor omului. În 2011, când absolveam Masteratul în Drept în Germania cu o bursa Soros, am aplicat la acest program şi am fost selectată să lucrez la European Roma Rights Centre, o organizaţie cu sediul la Budapesta care promovează drepturile romilor în Europa. A fost prima ocazie să lucrez într-un mediu internațional la un subiect complex şi dificil. Acolo am simţit că studiile în drept nu erau suficiente pentru a răspunde la noi întrebări cu care mă confruntam în activitatea mea: cum poate fi sărăcia combătută în mod eficient? Cum îmi pot maximiza impactul în comunităţile de care îmi pasă? Ce ajută oamenii să aibă mai multă încredere în ei înşişi şi să îşi îmbunătăţească viaţa? După 2 ani în organizaţie, am decis să mă întorc la studii pentru a dedica timp acestor şi altor întrebări. Dar am ales să aplic pentru studii în timp ce îmi satisfac o altă pasiune: călătoritul. Timp de 8 luni – cât am stat în Thailanda, Malaezia, Nepal, India şi Hong Kong – am avut oferte de studii din Marea Britanie şi Ungaria, iar ultima mi-a oferit cea mai atractivă bursă. Astfel am ajuns din nou la Budapesta, unde mă aflu şi acum.

C.: Apropo, ați studiat și în Moldova și în Ungaria, care sunt diferențele? Ce-ar fi bine  să preluăm de la ei?

C. A.:În Moldova am absolvit facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova, iar la Budapesta îmi fac Masteratul în Administrare Publică la Universitatea Central Europeană care durează 2 ani. Aici se încurajează mult propria perspectivă. Notele se dau pentru calitatea eseurilor, participarea în clasă şi, uneori, pentru un examen final. Se citeşte mult şi regulat şi se scrie foarte mult. Dacă nu ţii pasul cu lecturile zilnice, e foarte greu să participi în vreuna din aceste activităţi.

Între momentele memorabile din anul precedent se numără şi întâlnirea grupului nostru cu Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, în care am putut să îl întreb despre cât de transferabilă este experienţa de dezvoltare a Asiei la alte regiuni. Martti Ahtisaari, fostul Preşedinte al Finlandei şi laureatul Premiului Nobel pentru Pace ne-a acordat un interviu pentru un proiect al şcolii cu care am discutat despre procesul de independenţă în Kosovo. Cred că fiecare dintre colegii mei apreciază aceste interacţiuni unice, dar şi deschiderea invitaţilor pentru întrebările studenţilor.

De asemenea, şcoala pune accent pe diversitate atât în curriculum cât şi în componenţa sa. În clasă suntem 34 de studenţi din 27 de ţări de pe 5 continente – un glob în miniatură cu tot potenţialul şi problemele sale. Avem toate condiţiile pentru a învăţa să comunicăm în ciuda diferenţelor de cultură şi de a genera idei inovatoare împreună. Cursurile reflectă această diversitate: anul precedent am învăţat lucruri fascinante despre creşterea Chinei ca actor global sau relaţia sa economică cu Africa, între alte subiecte.

C.: Sunteți stagiar la International Crisis Group în Nairobi, Kenya. De unde vine ideea implicării în acest proiect și cum ați caracteriza această experiență? Nu v-a fost frică să mergeți în Africa?

C. A.:Parte din programul obligatoriu de studii este şi un proiect practic pe întreaga durată de studii care înlocuieşte teza şi în care un grup de studenţi oferă consultanţă unei organizaţii internaţionale. Clientul nostru este International Crisis Group, o organizaţie care oferă analiză a conflictelor în 38 de ţări, iar rolul nostru este să îi urmărim activitatea şi să identificăm cum ar putea să-şi îmbunătăţească produsul. Pe lângă această consultanţă, masteratul meu include o stagiere de vară, iar în cazul meu a fost simplu de decis să o fac la aceeaşi organizaţie. Astfel îi pot observa îndeaproape activitatea, dar şi câştiga experienţă într-un mediu competitiv. Ceilalţi colegi de echipă sunt şi ei în oficiile Crisis Group din Africa de Sud, Coreea de Sud şi Columbia.

Datorită călătoriilor mele în Asia, mi-am dorit iniţial să mă întorc acolo pentru o stagiere, atrasă de dezvoltarea rapidă şi fascinantă a regiunii. Dar am decis să merg în Kenya pentru că am văzut-o ca pe o posibilitate să ies din zona de confort şi să îmi lărgesc orizontul trăind pe un nou continent. Cred că atacurile teroriste pe teritoriul Kenyei ale rebelilor Al-Shabaab din ţara vecină, Somalia, m-au făcut mai precaută cât timp sunt aici. În rest, în Nairobi viaţa nu diferă mult de cea în Budapesta – deşi regiunile rurale sunt mai afectate de sărăcie.

C.: Ce presupune activitatea ta?  Cum le reușești pe toate?

C.A.: La Crisis Group lucrez cu analiştii organizaţiei pentru a monitoriza situaţia de securitate în Somalia. În special, ajut la cercetarea pentru scrierea rapoartelor la subiecte precum procesul de formare a guvernului în Somalia, consolidarea instituţiilor într-un stat încă fragil, evoluţia grupului Al-Shabaab (care încearcă să acapareze forţat puterea acolo), măsuri anti-teroriste, şi altele. Pentru că regiunea a fost nouă pentru mine, m-a ajutat să citesc foarte mult despre Somalia, să absorb cât mai mult din discuţiile cu analiştii noştri, să desenez scheme şi piramide cu triburile şi sub-triburile somaleze şi relaţiile dintre ele şi actorii influenţi din Somalia, pentru a înţelege detaliile situaţiei de acolo.

C.: Fiindcă călătoriți foarte mult peste hotare. Ați putea să ne spuneți cum este privită Moldova de către străini?

C. A.:După ce mă prezint că sunt din Moldova, în 90% din cazuri trebuie să explic unde se află, ce limbă vorbim, dacă suntem sau nu în UE, ş.a.m.d. România este mult mai cunoscută în ţările pe care le-am vizitat (deşi, şi aici, mulţi o confundă cu Armenia). Dar în Africa, discutând cu câţiva colegi din Sudanul de Sud, am fost surprinsă că aceştia cunoşteau Moldova datorită unei companii petroliere care este activă inclusiv în ţara lor. Asta mă face să cred că Moldova este necunoscută în multe ţări nu doar pentru că orele de geografie sunt slabe acolo, dar şi din cauza prezenţei minime a companiilor moldovene sau a brand-urilor moldoveneşti peste hotare care ne-ar face cunoscuţi.

C.: Apropo, care țară v-a impresionat cel mai mult? De ce?

C. A.:Probabil în Malaezia m-am simţit cel mai bine datorită atmosferei, naturii, fructelor şi a oamenilor. În Penang, o insulă care este şi patrimoniu UNESCO unde am stat 3 luni, am observat eforturi convingătoare atât la nivel local cât şi din partea ONG-urilor să facă regiunea un loc plăcut pentru traiul de zi cu zi (nu doar ca destinaţie turistică). De exemplu, transportul (care leagă oraşul de plajele sale) continuă să fie îmbunătăţit ca să devină şi mai accesibil, ieftin şi confortabil; protecţia satelor tradiţionale este în creştere şi ele coexistă armonios cu zona financiară cu clădiri înalte a insulei; se fac eforturi, de asemenea, ca insula să devină o zonă liberă de fumat; graffiti-le şi arta stradală sunt frecvente şi încurajate la nivel administrativ. Comunităţile de chinezi, indieni şi malaezieni care locuiesc pe insulă şi interacţiunile dintre ei au creat probabil cea mai gustoasă mâncare pe care am încercat-o până acum. Este un loc care este continuu regândit pentru confortul locuitorilor săi.

C.: Pe termen mediu ce planuri aveți?

C. A.:În timpul studiilor la Budapesta am putut conceptualiza experienţa mea pozitivă în Penang într-un curs fascinant despre oraşe şi regiuni, care aproape m-a convins ca după absolvire, să încerc să revin pe insulă. De această dată, aş vrea să particip mai direct la transformarea insulei în una şi mai atractivă pentru trai. Deseori Chişinăul mi se pare neprietenos când mă întorc acolo, în special – dar nu numai – la capitolul transport public, şi sper că observând un alt oraş în acţiune în perioada sa unică de transformare mă va face să văd mai multe soluţii pentru Moldova. Dar asta este doar una dintre idei.

C.: Vă doriți să reveniți în R. Moldova? Mai exact, în ce condiții ați fi dispusă să reveniți acasă?

C. A.:Cu siguranţă, Moldova este ţinta mea finală chiar dacă traseul spre ea e neordinar şi, în această fază a vieţii, mă duce departe de Moldova. Dar aspiraţiile mele, concentrate la moment pe Asia sau Africa, sunt în realitate legate de Moldova. Mie zonele îndepărtate, despre care se cunoaşte foarte puţin în Europa, îmi plac nu numai pentru plaje şi fructe (care sunt minunate, apropo), dar şi pentru că sunt oaze de idei noi şi deseori ignorate pentru ţări ca Moldova. Cred că deocamdată vreau să absorb cât mai mult din experienţa unor ţări care au reuşit recent în nişte scopuri la care Moldova aspiră astăzi. Cu doar câteva decenii în urmă, ţările din Asia de est şi sud est erau extrem de sărace. Astăzi, China, Coreea de Sud, Japonia şi Singapore, sunt lideri în economia globală, iar Malaezia sau Thailanda le ajung promiţător din urmă. Nu sunt avocatul lor şi nu cred că lucrurile sunt în întregime roz – deseori economia în Asia a crescut inclusiv în baza limitării drepturilor omului, cum ar fi drepturile muncitorilor în China sau cele politice în Singapore – aşa că nu pretind că “modelul asiatic”, dacă există în general, i s-ar potrivi în întregime Moldovei. Dar cred că unele lucruri i s-ar potrivi în mare măsură, cum ar fi combaterea eficientă a corupţiei sau accentul pus pe educaţie în Singapore sau Coreea de Sud. Spre deosebire de aceste ţări, deocamdată mi se pare că Moldova nu şi-a stabilit o direcţie fermă: unde vrei sa mergi şi cum ajungi acolo; iar fără un scop clar împărtăşit de lideri şi de populaţie ea devine distrasă de politici etnice, corupţie, jocuri de putere, ş.a.m.d. Cred că aş reveni acasă odată ce aş simţi că am pregătirea şi claritatea necesară pentru a ajuta Moldova să-şi găsească şi chiar construiască propriul drum şi să avanseze robust pe acesta fără a se abate. Sau când va apărea ocazia potrivită.

C.: Ce sfaturi/recomandări aveți pentru tinerii din R. Moldova? 

C. A.:Să iasă din zona de confort, să citească despre ce se întâmplă în alte ţări conştienţi că suntem conectaţi între noi în ciuda distanţelor, să călătorească în locuri interesante şi nu doar în cele populare (inclusiv în Moldova),şi mai ales să îşi asume responsabilitatea pentru schimbările pe care doresc să le vadă în ţară.

Un prim exemplu de responsabilitate personală este învăţatul pentru examene: copiatul atât de răspândit în Moldova mi se pare simptomatic al unei gândiri mai largi şi destul de răspândite că fără efort propriu, problemele cumva se vor rezolva de la sine. Acelaşi mod de gândire este în acţiune şi când dăm/luăm mită sau furăm miliarde. Cred că acest mod de a gândi poate da anumite beneficii pe termen scurt, însă cei care se bazează pe el frecvent nu ar supravieţui într-un mediu competitiv care nu tolerează lipsa de onestitate. Ironic, mulţi dintre tineri şi-ar dori, teoretic, ca Moldova să devină un astfel de mediu. Fără a încerca să schimbăm lumea şi să criticăm guvernanţii (deşi o merită), putem lua paşi concreţi pentru a schimba mentalitatea unicii persoane pe care o putem influenţa – noi înşine – depunând efort propriu la studii. Asta ar fi un exemplu de contribuţie reală şi realistă la realizarea schimbărilor pe care ni le-am dori în Moldova.

C.: Mulțumim!

Autor: Natalia Moraru

Notă: Republicat din data de 22.08.2015