În fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii decembrie, colaboratorii sistemului penitenciar îşi sărbătoresc Ziua profesională. Cu această ocazie, CURENTUL.md a solicitat un interviu Anei Racu, membru al Comitetului ONU împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Despre experiențele unice care au ajutat-o să fie mai profesionistă, așteptările din noua funcție, mandatul căreia va începe din ianuarie 2016, dar și alte lucruri importante care ar fi necesar de realizat în Moldova la acest capitol, pentru a-i schimba imaginea proastă la nivel internațional, aflați mai jos.
CURENTUL.md: De aproximativ 2 luni ați fost aleasă în calitate de membru al Comitetul ONU împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Spuneți-ne vă rog care sunt așteptările de la noua funcție?
Ana Racu: Indiscutabil, această funcție este o provocare profesională pentru mine. Realizez responsabilitatea enormă pe care o comportă, dar sunt conștientă de faptul că este o oportunitate enormă de a acumula experiență și cunoștințe, de a înțelege mai bine fenomenul torturii și nu în ultimul rînd de a cunoaște experiențe avansate în prevenirea și combaterea acestui fenomen, care a adus o reputație proastă Republicii Moldova pe arena internațională.
C.: La modul practic, cum urmează să vă exercitați meseria, am în vedere, veți călători periodic la sediul ONU? Cum au loc acestea?
A.R.: Sediul Comitetului ONU împotriva Torturii se află la Geneva, Elveția. De regulă, acesta se întrunește în cîteva sesiuni plenare pe an, dar mai pot fi posibile și ședințe ad-hoc. Calitatea de membru presupune și participarea în diverse misiuni, întrevederi, evenimente publice și încurajează evident activitatea didactică și științifică în domeniu. Este o activitate complexă, dar care comportă și unele limitări, proceduri formale și de confidențialitate, dar și riscuri.
C.: Apropo, care e situația în acest sens în țara noastră?
A.R.: E arhicunoscut faptul că Moldova se confruntă cu probleme serioase în ceea ce ține de asigurarea drepturilor omului în locurile de detenție, atît în cadrul instituțiilor din custodia Ministerului Justiției, cît și a MAI, inclusiv condiții proaste în spitalele psihiatrice și alte instituții rezidențiale de tip social. S-a scris foarte mult la acest subiect, au fost prezentate zeci de rapoarte, au fost realizate zeci de misiuni de evaluare a experților străini, care au venit să dea o apreciere țării noastre la capitolul prevenirea torturii și a relelor tratamente, dar s-a realizat destul de puțin între timp. Am rămas deocamdată doar la capitolul constatărilor că lucrurile merg prost. Cu toate acestea, ar fi incorect să trecem cu vederea și unele inițiative pozitive, care le-am înregistrat totuși, însă acestea nu sunt de natură să producă schimbări sistemice. Dacă ar fi să mai aduc și alte exemple acestea ar fi: aplicarea abuzivă a forței și a mijloacelor speciale de către exponenții organelor de drept, calitatea proastă a examinării medicale și a documentării urmelor de tortură, investigarea plîngerilor victimelor torturii, asistența juridică a victimelor, lipsa unui mecanism de reabilitare a victimelor torturii, impunitatea torționarilor și calitatea pregătirii profesionale a personalului, inclusiv capacitatea acestuia de a trata cu respect și conform standardelor persoanele aflate în custodie. Poți să ai cel mai performant penitenciar din lume, dar nici cele mai bune condiții nu pot înlocui contactul uman și comunicarea normală între personal și deținuți.
C.: Funcția pe care o dețineți vă obligă să dați rapoarte instituțiilor de stat din R. Moldova?
A.R.: Calitatea de membru în acest comitet presupune o activitate de expert care activează în capacitate individuală, ceea ce exclude prezentarea unor rapoarte către oricare instituție de stat din țară. Eu voi contribui în limitele mandatului pe care îl voi exercita la îmbunătățirea stării de lucruri din societatea noastră la capitolul dat. Sper să ajung timpurile cînd Moldova nu va mai fi blamată pentru condițiile de detenție și pentru abuzurile pe care le admit sau comit exponenții puterii. Minuni nu există, acest lucru poate fi obținut prin efort continuu, alocări bugetare suficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, prin responsabilitate și anihilarea sentimentului impunității, pe care unii reprezentanți ai organelor de forță îl mai au.
C.: Anterior ați fost membru din partea Republicii Moldova în Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei. Ce experiență ați acumulat exercitând această meserie?
A.R.: Experiența din cadrul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii a fost una relevantă și utilă în sensul înțelegerii mai bine și la modul practic a standardelor europene ce vizează detenția persoanelor. Am realizat vizite de monitorizare în cadrul locurilor de detenție din mai multe state membre ale Consiliului Europei și am elaborat rapoarte în acest sens. Am avut șansa de a discuta cu diferite tipuri de deținuți: de la minori care au furat o bicicletă pînă la persoane condamnate pe viață pentru acte de terorism. Am fost și în ateliere de muncă din penitenciare și în epicentrul protestelor din Turcia din 2013 – experiențe unice, dificile, dar care călesc, învață și te fac mai profesionist în tot ceea ce faci și îți oferă încrederea că lucrurile pot și trebuie să fie schimbate spre mai bine.
C.: Interacționând cu specialiști din diferite țări, cu siguranță v-ați format o părere. Ce măsuri întreprindeţi pentru a combate acest fenomen și ar fi bine de implementat și-n Moldova?
A.R.: În virtutea activității profesionale anterioare am cunoscut mai multe exemple de bune practici privind respectarea drepturilor omului în locurile de detenție, care, trebuie să vă mărturisesc nu presupun neapărat finanțări considerabile, ci mai degrabă voință și perseverență și oameni competenți la locul potrivit. Noi nu putem prelua strict unele modele reușite pentru că ele au funcționat bine într-o țară X. Trebuie să reieșim din necesitățile și problemele pe care le avem și să găsim soluțiile potrivite pentru noi, ascultînd recomandările altora și utilizînd suportul celor care îl oferă. Cel mai regretabil e să insiști în greșeală. N-aș vrea să expun aici întreg setul de recomandări la acest capitol. Am să enumer cei mai importanți pași care se impun: construcția caselor de arest, examinarea medicală calitativă a persoanelor reținute în cadrul IDP-urilor, documentarea calitativă a urmelor torturii, examinarea obiectivă a cauzelor penale privind tortura și relele tratamente și pregătirea inițială și continuă a personalului care vine în contact cu persoanele aflate în custodie.
C.: Pe lângă faptul că sunteți membru al Comitetul ONU împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante ce nu știe lumea despre Ana Racu?
A.R.: Această întrebare, bănuiesc că impune un răspuns care să incite curiozitatea și să capteze interesul față de activitatea mea profesională, socială și poate chiar personală. Pot afirma că nu sunt întîmplător în domeniul de protecție a drepturilor omului: am activat anterior în cadrul Instituției Ombudsmanului, ONG-ului Institutul de Reforme Penale, în cadrul PNUD Moldova, Departamentul Instituțiilor Penitenciare și Consiliul Europei – această experiență complexă îmi permite înțelegerea realității obiective de dincolo de gratii și oferirea unor soluții pe măsură. Mi-aș dori să pot fi utilă și să mă fac cunoscută după realizări care au adus schimbări pozitive.
C.: Apropo, ați activat/activați în cadrul Programului Compact. Cum a fost această experiență?
A.R.: Am făcut parte dintr-o echipă minunată, a FPM Moldova, căreia i-a reușit o misiune dificilă – să implementeze un program complex și ambițios cum este Compact. Satisfacția lucrului bine făcut este una din cele mai valoroase emoții și asta poate fi afirmat în raport de rezultatele Programului Compact.
C.: Fiindcă suntem pe final de an, ați putea să ne spuneți care a fost cea mai mare realizare a Dvs. de anul acesta? Ce planuri v-ați trasat pentru următorul an?
A.R.: Eu am o abordare mai puțin obișnuită la acest capitol. Îmi construiesc planurile profesionale responsabil și încerc să-mi asum doar ceea ce pot face bine. Cît privește realizările, m-am deprins să mă simt împlinită fără să contabilizez în mod special realizările. Unele realizări îți cer prea mult sacrificiu și atunci nu mai știi dacă asta te face împlinit cu adevărat. După mine, drumul spre o realizare este cel care contează poate cel mai mult. Un parcurs liniștit și previzibil niciodată nu te învață nimic. Cred că valoarea unei realizări contează atîta timp cît rezonează cu așteptările tale și atît timp cît cei dragi sunt alături și ai cu cine împărți din bine și din greu.
C.: Vă mulțumim pentru interviul acordat!
Natalia Moraru
