Angajații Serviciului regim şi supraveghere al Penitenciarului numărul 13 din capitală au înregistrat două tentative de transmitere a substanțelor interzise prin intermediul coletelor. În timpul verificării unui colet cu produse alimentare, printre care se afla şi o sacoşă cu bomboane, oamenii legii au depistat trei pacheţele cu substanţă necunoscută, de culoare cafenie, asemănătoare cu heroina, transmite CURENTUL.
Un alt deținut din custodia aceleiași instituții urma să se delecteze cu salată de boeuf amestecată cu presupuse substanțe narcotice.
O tînără, în vârstă de 22 de ani, s-a apropiat la punctul de trecere și control al instituției pentru a transmite un colet cu produse alimentare pentru fratele său din detenție. Printre celelalte produse, aceasta a riscat să ascundă într-o cutie cu salată de boeuf, două pachețele din polietilenă care conțineau o substanță de culoare sur-cafeniu de proveniență necunoscută. Salata cu ingrediente “deosebite” urma să ajungă la un deținut, în vîrstă de 31 de ani.
Pe marginea acestor două cazuri au fost sesizate organele de forţă din raza de dislocare a penitenciarului.
Elena Mocreac