Persoanele aflate în conflict cu legea vor putea recurge la împacare doar dacă nu au anticedente penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa sa nu a mai fost dispusă încetarea urmării penale pentru infracţiuni similare, ca rezultat al împăcării, în ultimii 5 ani. Această prevedere face parte din cadrul proiectului de lege, aprobat astăzi de cabinetul de miniştri, pentru completarea unui articol din Codul Penal, transmite CURNETUL.
Prevederile anterioare ofereau posibilitatea de a recurge repetat la împăcare, infractorii scăpând astfel de răspundere de mai multe ori pentru săvîrşirea faptei social periculoase, chiar în decursul unui an.
Analiza efectuată de Poliţie a demonstrat că anual prin aplicarea instrumentului de împăcare a părţilor sunt eliberaţi de urmărire şi pedeapsă penală în jur de 2500 de infractori. Unii din făptaşi au fost reţinuţi de poliţie şi aduşi în faţa instanţei de 30 de ori în acelaşi an.
Prin modificarea propusă, nu se urmăreşte diminuarea rolului instituţiei împăcării sau încălcarea drepturilor părţilor, ci faptul conştientizării persoanei care a comis o infracţiune, că dacă a fost eliberată de răspundere penală ca rezultat al împăcării, nu poate benificia de această modalitate de soluţionare a conflictelor nelimitat.
Adrian Platon