[ X ]
INCREDIBIL: Lîngă Chişinău, castanii au înflorit în luna august!
12 August

Castanii din Republica Moldova continuă să uimească prin manifestări improprii lor. Astfel, după ce frunzele acestora au început să se usuce în luna iulie, acum, în august, castanii au dat în floare.

După cum relatează CURENTUL, fenomenul bizar şi total nelalocul lui pentru această lună a anului poate fi observat chiar la ieşirea din Chişinău în direcţia comunei Stăuceni. Interesant este că florile de castan apar direct printre frunzele ruginii, în plină vară avînd loc două fenomene naturale caracteristice primăverii şi, respectiv, toamnei.

Anterior, savanţii de la Academia de Ştiinţe declarau cu referire la frunzele ruginii ale castanilor apărute încă în luna iulie că deja de 12 ani castanii din Moldova se confruntă cu o molimă numită „molia castanului”. În Republica Moldova aceasta a pătruns din Muntenegru, prin România, Ungaria şi Ucraina. Conform particularităţilor biologice, acest dăunător are o capacitate şi un potenţial de înmulţire exponenţială extrem de puternic astfel încît pe parcursul a patru generaţii de vegetaţie are posibilitatea să creeze cîteva mii de urmaşi, adică larve.

Totodată, savanţii încă nu au explicat fenomenul apariţiei florilor de castan în luna august.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților