[ X ]
Încă trei moldoveni reţinuţi pentru activitate de mercenar
19 Ianuarie

Procuratura municipiului Chişinău i-a pus sub învinuire pe trei cetăţeni ai Republicii Moldova, reţinuţi pentru implicare în activitate de mercenar, transmite CURENTUL.

Unul dintre învinuiţi a fost reţinut pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care intra pe teritoriul Republicii Moldova. Din datele urmăririi penale, în intervalul decembrie 2014 – ianuarie 2015, acesta s-a înrolat şi a participat, în calitate de mercenar, într-o formaţiune armată din autoproclamata republică populară Lugansk, în cadrul căreia, contra unei remunerări băneşti, ar fi participat la conflictul armat din sud-estul Ucrainei. Find audiat de procurori acesta a recunoscut cele incriminate şi a conlucrat cu organul de urmărire penală, dezvăluind numele celor care i-au organizat înrolarea în respectiva formaţiune militară. Astfel, procurorii, de comun cu ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate au reţinut încă două persoane, învinuite că ar fi asigurat angajarea mercenarului. Avînd suspiciuni cu privire la racolarea de către învinuiţi şi a altor persoane, în calitate de mercenar, la luptele din sud-estul Ucrainei, Procuratura şi Serviciul de Informaţii şi Securitate întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea celor implicaţi în acţiuni criminale.

La demersul procurorilor, învinuiţii au fost plasaţi în arest. Aceştia au vîrstele cuprinse între 31 şi 37 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Basarabeasca şi Cimişlia, iar doi dintre ei au fost anterior judecaţi.

Din anul 2014 pînă în prezent, 5 persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte 7 persoane continuă să fie cercetate penal, iar 4 persoane au fost deferite justiţiei, urmînd ca instanţa de judecată să se expună asupra vinovăţiei lor.

Pe măsura desfăşurării acţiunilor de anchetă şi adoptării unor decizii procesuale, vor fi difuzate informaţii suplimentare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților