La data de 09 februarie 2016 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Mescereacov c. Moldovei, cererea nr. 61050/11. În cauza Mescereacov c. Moldovei reclamantul, dl Alexandru Mescereacov, este cetăţean al Republicii Moldova, născut în 1982.

În anul 2002 Procuratura Generală a iniţiat urmărirea penală împotriva reclamantului, iar la 14 februarie 2002 Judecătoria Buiucani a dispus arestarea preventivă a reclamantului, pe motivul plecării acestuia  din ţară, reclamantul a fost dat în căutare internaţională.

În decembrie 2010, reclamantul a fost reţinut în Federaţia Rusă şi a fost extrădat în Republica Moldova. La 29 decembrie 2010, reclamantul a fost plasat în arest în baza mandatului din 14 februarie 2002.  El a contestat încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă susţinând că nu a fost informat despre mandatul din 14 februarie 2002 în decurs de 72 de ore şi că nu existau suficiente motive pentru justificarea detenţiei. Recursul a fost respins pe motiv că el s-ar fi sustras de la urmărirea penală şi că s-ar putea sustrage din nou. Ulterior, arestul preventiv a fost prelungit de câteva ori în baza aceloraşi motive. Toate recursurile reclamantului au fost respinse. Ultima hotărâre judecătorească pronunţată în privinţa arestului preventiv al reclamantului este încheierea Judecătoriei Buiucani din 27 mai 2011, prin care s-a prelungit arestul preventiv al reclamantului până la 29 iunie 2011.

În timpul arestului preventiv reclamantului a fost deţinut în Penitenciarul nr.13. Potrivit lui, condiţiile în această închisoare sunt foarte proaste: celulele sunt suprapopulate şi murdare, nu există un sistem de ventilare, lumina naturală pătrunde foarte puţin în celulă deoarece geamurile sunt foarte mici, plimbările zilnice durează doar o oră, iar mâncarea este de calitate foarte proastă.

La 14 iunie 2011, reclamantul a fost condamnat la 8 ani de închisoare. Curtea nu a fost informată despre evoluţiile ulterioare în dosarul penal deschis pe numele reclamantului.

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 3 al Convenţiei, susţinând că condiţiile de detenţie în Penitenciarul nr.13 echivalează cu un tratament inuman şi degradant. De asemenea, el a invocat încălcarea articolului 5 § 1 al Convenţiei, susţinând că nu a existat o bănuială rezonabilă că el a săvârşit infracţiunea şi că temeiurile invocate de instanţele de judecată naţionale în susţinerea arestului preventiv nu sunt relevante şi suficiente. În plus, el susţine că detenţia i-a încălcat prezumţia nevinovăţiei garantată de articolul 6 § 2 al Convenţiei. Reclamantul a invocat încălcarea articolului 5 §§ 2 şi 3, susţinând că prealabil reţinerii din 29 decembrie 2010 el nu a fost dus în faţa judecătorului şi că nu a fost informat în decursul a 72 de ore despre mandatul de arest preventiv din 14 februarie 2002. În cele din urmă, el s-a plâns de faptul că după data de 29 iunie 2011, când a expirat mandatul de arest preventiv, detenţia lui a fost ilegală.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, notând că condițiile proaste de detenție au fost constatate pentru anii 2008, 2009 și 2010 de către Raportorul Special pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsă și de către Avocatul parlamentar. Guvernul nu a prezentat probe că, în perioada următoare, au avut loc îmbunătățiri considerabile în penitenciarul respectiv. Prin urmare, Curtea a îndemnat autoritățile să ia măsurile adecvate pentru a pune capăt la ceea ce pare a fi o problemă sistemică.

În aceste circumstanțe Curtea a considerat că nu existe motive pentru a ajunge la o altă concluzie decât cea din cauza Hadji c. Moldovei (cererea nr. 32844/07, 41378/07, § 20, 14 februarie 2012). Corespunzător suferințele la care a fost supus reclamantul pe durata detenţiei au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și au atins pragul de severitate contrar articolului 3 al Convenției.

Restul capetelor din cererea reclamantului au fost respinse ca inadmisibile în temeiul prevederilor art. 35 §§ 1, 3 şi 4 din Convenţie.

Reclamantul a cerut 15,000 EURO cu titlu de prejudiciu moral și 2,710 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului 4,500 EURO cu titlu de prejudiciu moral și 800 EURO cu titlu de costuri și cheltuieli.

Adrian Platon