La data de 15 martie 2016 Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Ciorap c. Moldova (cererea nr. 7232/07) și hotărârea în cauza Savca c. Moldovei (cererea nr. 17963/08). În cauza Ciorap c. Moldova, reclamantul este Tudor Ciorap, cetățean al Republicii Moldova, născut în 1965 și locuiește în Chișinău. Reclamantul suferă de o tulburare de personalitate.

Potrivit reclamantului, care la data de 28 octombrie 2006 își ispășea pedeapsa cu închisoarea pentru 11 ani în Penitenciarul nr.13 din municipiul Chișinău, un grup de ofițeri mascați, înarmați cu bastoane de cauciuc și cu scuturi metalice l-au forțat, atât pe el cât și pe colegii de celulă să iasă în coridor și să se alinieze cu fața la perete, pentru a se efectua o percheziție în celulă.

Reclamantul a susținut că văzând toate bunurile sale și ale colegilor săi de celulă, inclusiv alimentele și medicamentele împrăștiate peste tot, a refuzat să se supună ordinului de a intra înapoi în celulă și a cerut ca procurorul sau colaboratorii penitenciarului să întocmească un raport cu privire la incident. Ca urmare, reclamantul a fost bătut și lovit în stomac, în același timp fiind forțat de a intra în celula sa. În timpul altercației i-au fost distruși ochelarii, iar piciorul care fusese lovit de ușa celulei și peretele de sprijin al acesteia, a fost grav rănit. În aceeași zi reclamantul a fost dus la spital și diagnosticat cu suspiciune de os fracturat, astfel fiindu-i aplicat un bandaj la picior.

Potrivit Guvernului, nu a fost ultilizată nici o forță atât în timpul precum și după percheziție, iar celula a fost lăsată în stare bună.

La data de 31 octombrie 2006, dl Ciorap a scris o plângere autorităților privind matratarea sa. Pe marginea acestei plângeri, la 08 decembrie 2006, s-a început urmărire penală. În cadrul acestei investigații, au fost luate declarații atât de la dl Ciorap, cât și de la alți deținuți, de la personalul penitenciarului precum și de la personalul medical. Toți au confirmat faptul că, în esență, a existat o altercație, că celula în care se afla dl Ciorap a fost adusă în dezordine și că reclamantul a fost rănit la picior.

În februarie 2008 urmărirea penală a fost încetată, fiind reținută  înregistrarea video cu o durată de 6 minute prezentată de administrația penitenciarului și realizată de către unul dintre ofițerii ce au participat la percheziție în timpul alteracației iscate. S-a constatat că potrivit acestei înregistrări nu a fost dovedită aplicarea violenței, însuși reclamantul a fost cel ce a acționat în mod provocator, prin refuzul de a se supune voinței personalului închisorii.

Urmărirea penală a fost reluată, însă în cele din urmă, în august 2008 a fost iarăși încetată. Cererea sa de recurs, direct la Curtea Supremă de Justiție a fost respinsă în octombrie 2009.

În fața Curții, invocând articolul 3 din Convenție, interzicerea tratamentului inuman și degradant, și articolul 13, dreptul la un recurs efectiv, reclamantul s-a plâns că el a fost maltratat în detenție și că urmărirea penală desfășurată în baza plângerilor sale de maltratare a fost ineficientă.

El a susținut că materialul video oferit organelor de urmărire penală a fost editat, or acesta include doar șase minute din procesul de percheziție, care de fapt a durat 30 de minute.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenție, atât sub aspect material cât și procedural, notând că potrivit unui colaborator al penitenciarului, înainte de efectuarea percheziției, reclamantul nu s-a plâns de probleme de sănătate, însă imediat după ce a fost efectuată acea percheziție, atât el cât și ceilalți deținuți au solicitat asistență medicală.

Astfel, Curtea a notat că chestiunea dacă reclamantul a avut osul piciorului rupt sau a suferit o altă leziune, este mai puțin importantă decât originea prejudiciului cauzat unei persoane ce se află în detenție. Prin urmare declarațiile făcute de către o parte din personalul închisorii precum și de către deținuții aceeași celule, în care se afla reclamantul, au confirmat versiunea celui din urmă și sunt suficiente pentru a stabili că înainte de efectuarea percheziției, reclamantul nu suferea de careva probleme de sănătate și nici Guvernul nu a oferit o explicație plauzibilă cu privire la cauzarea prejudiciului, prin afirmarea că leziunile trebuie să fi fost auto-provocate, având în vedere că reclamantul s-a făcut cunoscut pentru actele sale anterioare de auto-mutilare mai mult, vociferând amenințări de a mai efectua asemenea acțiuni la sfîrșitul efectuării percheziției.

În opinia Curții, existența unei leziuni corporale și a durerii suficient de intense, astfel încât să necesite asistență medicală de urgență la un spital, atinge un nivel minim de severitate, astfel încât să se încadreze în sfera de aplicare al articolului 3 al Convenției. Această situație trebuie să fie calificată drept tratament inuman (a se vedea, printre multe alte cauze, Bouyid c. Belgiei [GC], nr. 23380/09, §§ 86 și urm., CEDO 2015).

Curtea a considerat, de asemenea, că modul în care a fost efectuată percheziția în celula reclamantului ridică o chestiune separată în temeiul articolului 3 din Convenție. Cei care au efectuat această acțiune ar fi trebuit să știe că celula a fost destinată pentru persoanele care au suferit un tratament medical, și că cel puțin o parte dintre deținuți, inclusiv reclamantul, au suferit de probleme psihice. Având în vedere vulnerabilitatea deosebită a acestor deținuți, s-ar fi putut de prevăzut că orice acțiuni realizate în privința lor, cum ar fi perchezițiile celulei, urmează a fi efectuate prin implimentarea unor măsuri speciale de precauție ce nu le-ar afecta starea lor psihologică. Într-adevăr, alegația necontestată a reclamantului, că perchezițiile anterioare datei de 28 octombrie 2006, au avut loc în prezența unui medic, sugerează că autoritățile închisorii erau foarte conștienți de situația specială în celula nr. 20.

În ceea ce privește materialul video realizat în timpul percheziției, Curtea a constatat că durata acestuia a fost semnificativ mai mică decât durata percheziției. Mai mult decât atât, aproape de sfârșitul înregistrării, reclamantul a solicitat filmarea în interiorul celulei, pentru a arăta mizeria lăsată acolo, fără succes. De asemenea, este clar că filmarea include scene atât la începutul căutării cât și la sfârșitul acesteia, ceea ce indică că filmarea nu a început aproape de sfârșitul percheziției. Curtea a mai notat că în cazul în care a existat controverse în ceea ce privește conținutul și integritatea video, nu este clar de ce ofițerul de urmărire penală nu a cerut înregistrarea video în original, dar s-a mulțumit cu vizualizarea unei părți ce i-a fost prezentată. Subsecvent, omisiunea de a obține video original este o deficiență serioasă în cadrul urmăririi penale, ceea ce duce la concluzia că autoritățile nu au vrut „să i-a toate măsurile rezonabile disponibile pentru a se asigura cu probe privind incidentul”.

Curtea a mai notat că există un număr considerabil de cauze referitoare și la cantitatea și calitatea produselor alimentare în Penitenciarului nr. 13 (a se vedea, de exemplu, Rotaru împotriva Moldovei, nr 51216/06, §§ 34 și 37, 15, februarie 2011;…. Ciorap c Republica Moldova (nr 3) ., nu 32896/07, § 36, 04 decembrie 2012, și Segheti împotriva Republicii Moldova, nr 39584/07, § 31, 15 octombrie 2013), iar luând în considerare faptul că reclamantul pentru a face față acestei situații, consuma alimente trimise de către rudele sale, distrugerea cărora în timpul percheziției nu putea decât să amplifice suferința acestuia.

Astfel, Curtea a concluzionat că percheziția din 28 octombrie 2006 nu doar că nu a reușit să ia măsuri speciale de precauție împotriva creării unui deranj reclamantului ca o persoană bolnavă mintal și cu handicap ce se afla în curs de tratament medical într-o celulă rezervată în acest scop, dar, de fapt, l-a umilit, fără motiv , fiind supus unui tratament degradant în sensul articolului 3 al convenţiei.

Cu referire la începerea unei urmăriri penale pe marginea plângerii înaintate de reclamant, Curtea notat că deși autoritățile au fost informate despre cele întîmplate, abia peste o lună a fost inițiată o acțiune de începere a investigației, ceea ce este inadmisibil, or ofițerul de urmărire penală a tergiversat inițierea vre-unei acțiuni. Având în vedere importanța primelor zile după incident pentru stabilirea existenței și a naturii oricărei leziuni, odată cu trecerea timpului acestea se vindecă, astfel, întârzierea de mai mult de o lună înainte de inițierea unei urmăriri penale este incompatibilă cu obligațiile procedurale prevăzute la articolul 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Pădureț c. Moldovei, nr. 33134/03, §§ 64 și 68, 05 ianuarie 2010).

Reclamantul a pretins suma de 500 Euro cu titlu de prejudiciu material, și 60,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, de asemenea s-au solicitat 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu material suma de 500 de Euro, suma de 9,000 de Euro cu titlu de prejudiciu moral și 150 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

***

În cauza Savca c. Moldovei, reclamantul este Corneliu Savca, cetățean al Republicii Moldova, născut în 1970 și locuiește în Chișinău.

În martie 2008, reclamantul a fost arestat, fiind suspectat de participare într-un grup criminal specializat în contrabanda cu heroină.

În octombrie 2009, el a fost găsit vinovat de alte infracțiuni, în particular neglijență și abuz de putere, fiind condamnat la cinci ani și nouă luni de închisoare.

Această sentință a fost ulterior atacată cu apel, iar reclamantul a fost eliberat. Examinarea cauzei continuă și în prezent.

Între reținerea reclamantului și condamnarea acestuia, el a fost deținut în arest preventiv. Detenția sa a fost prelungită de-a lungul acestui timp pe motiv că el a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni grave și că există un risc sporit de a se sustrage și a obtrucționa desfășurarea urmăririi penale.

În fața Curții, reclamantul, bazându-se pe articolul 3 din Convenție, interzicerea tratamentului inuman și degradant, s-a plâns că condițiile sale de detenție au fost degradante, în particular, celulele erau supraaglomerate, murdare și infectate cu paraziţi. De asemenea, invocând articolul 5 §§ 1 și 3 din Convenție,dreptul la libertate și siguranță), el a invocat, în special, că detenția sa pentru o perioadă mai mare de 12 luni a fost contrară legislației naționale și că nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenție, notând că condițiile proaste de detenție au fost constatate pentru anii 2008, 2009 și 2010 de către Raportorul Special pentru tortură şi alte forme crude, inumane sau degradante de tratament sau pedeapsă și de către Avocatul parlamentar. Guvernul nu a prezentat probe că, în perioada următoare, au avut loc îmbunătățiri considerabile în penitenciarul respectiv.

În aceste circumstanțe Curtea a considerat că nu există motive  pentru a ajunge la o altă concluzie decât cea din cauza Hadji c. Moldovei (cererea nr. 32844/07, 41378/07, § 20, 14 februarie 2012). Corespunzător suferințele la care a fost supus reclamantul pe durata detenției au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și au atins pragul de severitate contrar articolului 3 al Convenției.

De asemenea, Curtea a constatat, cu 5 voturi la 2, violarea articolului 5 din Convenție, notând că potrivit prevederilor articolului 25 alin. (4) din Constituţie, detenţia persoanei nu poate depăşi 12 luni. În acelaşi timp Curtea a notat că reclamantul a fost deţinut pentru mai mult de 18 luni, dintre arestarea acestuia la 26 martie 2008 şi condamnarea acestuia la 21 octombrie 2009.

Guvernul a invocat că potrivit hotărârii Curţii Constituţionale articolul 25 alin. (4) din Constituţie urmează a fi interpretat că referindu-se doar la etapa urmăririi penale şi nu la etapa examinării cauzei în instanţa de judecată, corespunzător detenţia reclamantului ce excedea perioada de 12 luni este legală şi consistentă Convenţiei. În ceea ce priveşte hotărârea Curţii Constituţionale, invocată de Guvern, Curtea a notat că aceasta se referea la redacţia veche a prevederii respective, care nu era în vigoare pe perioada detenţiei reclamantului. Este adevărat că noua redacţie este similară celei vechi într-o anumită măsură şi că poate fi invocată precum că interpretarea redacţiei vechi este valabilă şi pentru redacţia nouă. În acelaşi timp, sunt diferenţe evidente între textele respective. În special, redacţia veche permitea detenţia prejudiciară maxim de 6 luni, care putea fi extinsă de către Parlamanet în cazuri excepţionale până la 12 luni. Noua redacţie permite termenul maxim de detenţie de 12 luni în toate cazurile, fără implicarea Parlamentului. Având în vedere faptul că redacţia articolului 25 alin. (4) s-a schimbat, există diferenţe dintre textele respective, şi faptul că nu există nici o interpretare oficială a redacţiei noi, Curtea nu a putut accepta poziţia Guvernului, potrivit căreia noua redacţie a articolului 25 alin. (4) urmează să fie interpetată la fel ca cea veche.

Corespunzător şi având în vedere redacţia explicită a articolului 25 alin. (4) din Constituţie în ceea ce priveşte durata maximă a detenţiei, Curtea a considerat că legislaţia în temeiul căreia reclamantul a fost ţinut în detenţie pentru o perioadă mai mare de 18 luni nu este suficient de clară şi previzibilă în aplicarea acesteia şi nu satisface cerinţa legalităţii. Ea a accentuat, totuşi, că această concluzie nu urmează a fi percepută ca o obligaţie pentru stat de a impune careva limite specifice în privinţa duratei detenţiei.Concluzia Curţii pe marginea legalităţii detenţiei reclamantului este în continuare consolidată de faptul că detenţia reclamantului pe durata examinării cauzei în faţa instanţei de judecată a durat pentru 35 de luni, deşi potrivit prevederilor art. 186(8) Cod de procedură penală aceasta nu poate depăşi termenul de 12 luni. Este adevărat că în cazuri excepţionale, art. 186(9) Cod de procedură penală, detenţia poate depăşi termenul de 12 luni. Totuşi, nu există nici un indiciu ce este un caz excepţional, fapt care contribuie şi mai mult la lipsa clarităţii şi previzibilităţii.

Reclamantul a cerut 32,194 Euro cu titlu de prejudiciu material, 40,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,920 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului 12,000 Euro cu titlu de prejudiciu și 1,200 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Adrian Platon