[ X ]
Încă 27 milioane lei – atît trebuie pentru a salva toate culturile agricole de grindină! 
16 Februarie

Numărul culturilor agricole afectate în 2014 din cauza insuficienței de rachete antigrindină s-a micșorat comparativ cu 2013, informează CURENTUL.

Potrivit declarațiilor Directorului Serviciului Special, Ion Garaba în 2013 pe teritoriul protejat au fost afectate 24,6 mii hectare culturii agricole datorită numărului insuficient s-au lipsa totală de rachete, iar în 2014 această cifră a constituit 1,9 mii hectare protejate și 13,7 mii hectare neprotejate.

Actualmente Serviciul dispune de 590 bucăți rachete antigrindină, însă numărul lor nu este suficient, motiv pentru care se planifică pentru 2015 achiziționarea unor rachete noi.

„În conformitate cu planul de finanțare pentru anul curent se preconizează achiziționarea a 4000 rachete antigrindină, însă numărul concret de rachete o să fie apreciat în dependență de cursul valutei naționale la momentul livrării acestora. Pentru a asigura numărul minimal pentru fiecare punct rachetar care constituie câte 70 bucăți, mai sunt necesare 3460 bucăți rachetare. În acest context va fi necesară o finanțare suplimentară de circa 27 mln lei”, a precizat Ion Garaba.

Dacă va avea loc finanțarea suplimentară a Serviciului Special, atunci s-ar putea majora numărul punctelor rachetare cu aproximativ 16.

„Pentru anul curent Serviciul preconizează menținerea suprafețelor de protecție la nivelul anilor precedenți (1 mln 486 rmii hectare ), prin intermediul activității a 115 puncte rachetare. Potențialul Serviciului permite ca pentru anul curent să relanseze suplimentar activitatea a 10 puncte rachetare pe teritoriul raioanelor Caușeni și Ștefan-Vodă și 6 puncte rachetare pe teritoriul raionului Hâncești. Astfel în condiția finanțării suplementare suficiente este posibil de a majora numărul punctelor rachetare de la 115 până la 131 și lărgirea suprafeței de acoperire cu 1 70 mii hectare (în total 1 mln 656 mii hectare)”, a adăugat Ion Garba.

Natalia Moraru

Inapoi la arhiva noutaților