[ X ]
În Moldova se atestă o creştere a consumului de tutun printre femeile tinere
30 Mai
foto: it.bzi.ro

Începând cu 1987, anual, la data de 31 mai, la nivel global, este marcată Ziua Mondială fără Tutun, ziua în care timp de 24 de ore, în lumea întreaga se încurajează abstinenţa de la consumul articolelor din tutun. În anul curent, îndemnul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a partenerilor săi este „Majoraţi taxele la tutun”., transmite Curentul.md.

Datele statistice arată, că anual, la nivel global fumatul ucide circa 6 milioane de oameni, inclusiv peste 600 de mii de nefumători din cauza fumatului pasiv.

Conform rezultatelor Studiului MICS 4, realizat în anul 2012, s-a constatat că în Republica Moldova fumează 48,5% dintre bărbaţii şi 8,2% dintre femei. Se atestă o creştere a consumului de tutun printre femei şi mai ales la cele tinere, cu vârsta cuprinsă între 20-34 de ani, rata celor fumătoare a constituit circa 11%. Datele OMS (2006) denotă că în Republica Moldova, în ultimii ani, mortalitatea generală este de aproximativ două ori mai mare decât în ţările europene.

În Republica Moldova cheltuielile directe şi indirecte pentru sănătate, legate de maladiile cauzate de consumul de ţigări au fost estimate în anul 2012 la 880 milioane MDL, ceea ce este practic egal cu veniturile colectate în Bugetul de Stat din vânzarea produselor din tutun.

Guvernul Republicii Moldova în anul 2012, a aprobat Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016, ce prevede de a stabili 100% de locuri de muncă şi zone publice fără fumat, inclusiv instituţiile de învăţământ şi cele medicale, oficiile, locaţiile de cazare şi alimentaţie publică şi transportul public; creşterea accizelor la tutun şi introducerea unei taxei de tutun drept o sursă durabilă de finanţare pentru activităţile de control al tutunului şi promovarea sănătăţii; stabilirea unui sistem de monitorizare a tutunului pentru a combate comerţul ilicit cu ţările vecine.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților